Skip to content

VIDEO Una din cele mai populare insule din Grecia, devastată de incendii. Localnici și turiști evacuați

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un incendiu de vegetație izbucnit marți continuă să facă ravagii în Paros, una dintre cele mai frecventate insule grecești, după Santorini şi Mykonos, conform Euronews și AFP. Autoritățile au emis ordin de evacuare pentru populația și turiștii din mai multe localități aflate în calea flăcărilor.

Incendiul violent a izbucnit în zona Kampi, în apropierea gropii de gunoi aflate în vestul insulei Paros. Focul a cuprins inițial deșeuri și vegetație, însă din cauza vântului puternic s-a extins spre centrul și sudul insulei, a declarat Yannis Artopios, purtător de cuvânt adjunct al pompierilor, la televiziunea publică ERT, citată de AFP.

Până marți după-amiază, pompierii reușiseră în mare parte să limiteze extinderea incendiului. După întreruperea intervențiilor aeriene, însă, la lăsarea serii, focarele s-au reaprins, iar flăcările au continuat să se extindă în timpul nopții și al zilei de miercuri.

„În acest moment, două avioane şi cinci elicoptere luptă împotriva flăcărilor, sprijinite de aproximativ o sută de pompieri”, a adăugat Yannis Artopios, subliniind că „situaţia s-a îmbunătăţit”.

Noaptea de marţi spre miercuri a fost „dificilă”, potrivit autorităţilor locale, dar „astăzi (miercuri) focul nu mai este atât de puternic”, a confirmat Vazéos Petropoulos, reprezentantul local al insulei Paros şi al insulei vecine Antiparos.

„Mai există încă focare izolate şi trebuie să fim vigilenţi”, a afirmat el la postul public de televiziune, conform AFP și News.ro.

Zece localități evacuate

Potrivit autorităţilor locale, localnicii și turiștii au fost evacuați din zece localităţi, din precauţie. Pentru transportul persoanelor evacuate au fost puse la dispoziție ambarcațiuni și autobuze. Numărul persoanelor evacuate nu a fost făcut public deocamdată.

Grecia se confruntă în fiecare vară cu incendii de pădure din cauza temperaturilor ridicate, a caniculei şi a secetei. Zeci de alte incendii forestiere au izbucnit în ultimele zile în toată Grecia din cauza vântului puternic, dar au fost stinse la timp fără a provoca victime sau pagube grave, potrivit pompierilor.

În această vară, ţara a fost până acum ocolită de canicula prelungită care afectează alte ţări europene, în special Franţa şi Spania, unde încă fac ravagii incendii de amploare şi unde zeci de mii de persoane au fost evacuate.

Săptămâna trecută, Grecia s-a confruntat cu trei zile de caniculă, cu temperaturi care au atins local 43 °C. Potrivit site-ului oficial al serviciilor meteorologice, este doar a treia oară din 2011 când pragul de 40 °C este atins la o dată atât de târzie, după 20 iulie 2015 şi 30 iulie 2013.