VIDEO Viorica Dăncilă, întâmpinată cu proteste și la Arad: "PSD, Ciuma roșie" / Jandarmii, mobilizați în număr mare
Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată, vineri, la Prefectura Arad de peste 200 de protestatari care scandează „PSD, ciuma roșie”, „Viorica nu uita, că Ardealul nu te vrea” și care au un banner cu mesajul „Orice om îi este teamă de Ardeal”. Și la Primăria Lipova, unde a avut o întâlnire cu responsabili locali şi membri ai PSD, Viorica Dăncilă a fost aşteptată de zeci de liceeni care au avut pancarte cu mesaje împotriva Guvernului. Și la Cluj, unde a mers joi, Dăncilă, a fost așteptată de peste o sută de protestatari, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a-i opri.
Viorica Dăncilă se află la această oră la Prefectura Arad, iar în fața instituției peste 200 de oameni scandează „PSD, ciuma roșie”, La pușcărie”, „Hoții”, „Viorica nu uita, că Ardealul nu te vrea”, „Unde sunt banii arădenilor?” și „Rușine, rușine să vă fie”. Mai mulți protestatari au un banner mare cu mesajul „Orice om îi este teamă de Ardeal”.
Pe de altă parte, un grup mai mic de susținători ai PSD aplaudă în fața Prefecturii și scandează „PSD”. Susținătorii sunt acoperiți vocal de protestatari, care se manifestă zgomotos – suflă în vuvuzele şi fluieră, iar unul dintre ei scandează lozinci antiguvernamentale într-o portavoce.
În zonă sunt moblizați jandarmi, care au făcut cordon între cele două grupuri.
Și la Primăria Lipova, unde Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu responsabili locali şi membri ai PSD, premierul a fost aşteptat de un grup format din zeci de liceeni, care au purtat pancarte cu mesaje împotriva Guvernului şi a coaliţiei de guvernare, fără a scanda. Au fost prezenţi însă şi peste o sută de susţinători ai PSD, potrivit Agerpres.
Premierul se află într-o vizită în judeţul Arad, alături de mai mulţi miniştri, între care cel al Sănătăţii, al Finanţelor, al Agriculturii şi al Culturii.
Joi, jandarmii clujeni au intervenit blocând accesul în curtea Institutului de Oncologie din Cluj-Napoca, unde premierul Viorica Dăncilă a intrat pe o ușă laterală, iar peste 100 de protestatari au fugit în direcția intrării respective. Premierul Viorica Dăncilă a ajuns la Institutul de Oncologie din Cluj-Napoca, dar a intrat pe o curte laterală, deoarece la intrarea principală se adunaseră peste 100 de protestatari. Când au aflat că premierul a ajuns în spital pe o cale de acces laterală, protestatarii au fugit în direcția acesteia, strigând „Demisia”, „Jos Guvernul”, „Noi nu vrem să fim conduși de hoți” și „Ne e silă de Dăncilă”.