VIDEO Viorica Dăncilă: Vom merge în Parlament și vom încerca să obținem susținerea necesară pentru continuarea mandatului
Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri seara că va „merge în Parlament” pentru a încerca să obțină „susținerea necesară pentru continuarea mandatului” în fruntea Guvernului.
„Vom merge în Parlament și vom încerca să obținem susținerea necesară pentru continuarea mandatului”, a spus Dăncilă, într-o conferință de presă susținută la Guvern la câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis afirmase că „astăzi, actualul guvern are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, printr-o procedură pe care le solicit să o declanșeze”.
După ce l-a acuzat pe Iohannis că s-a folosit de atribuțiile funcției prezidențiale pentru a bloca activitatea guvernului, Dăncilă, invocând „responsabilitatea față de țară și față de români”, a afirmat că Guvernul își va „continua activitatea”.
Pe de altă parte, premierul Dăncilă l-a „somat” pe președintele Iohannis să prezinte „de urgență” probe, după ce șeful statului a vorbit despre o guvernare ”guvernare haotică, incompetentă și coruptă”.
HotNews.ro a transmis LIVE TEXT cele mai importante declarații ale prim-ministrului
- Klaus Iohannis nu și-a înțeles rolul constituțional
- Atitudinea sa nu e deloc surprinzătoare. De doi ani și jumătate se folosește de funcție pentru a critica acest guvern
- Dl Iohannis a înlocuit datoria de mediator cu cea de sabotaj
- Este un comportament la fel de imatur și egoist ca cel al dl Tăriceanu. Unul abandonează guvernarea, altul blochează numirea miniștrilor
- Noi ne vom continua activitatea
- Vom merge în Parlament și vom încerca să obținem susținerea necesară pentru continuarea mandatului
- Avem o responsabilitate față de țară și față de români
- Dl Iohannis își aduce singur laude și ne garantează că România e o țară stabilă în timp ce face tot posibilul să o destabilizeze
- A reușit contraperformanța de a bloca de nenumărate ori guvernul refuzând miniștri după bunul plac
- Dacă dl Iohannis consideră că acest guvern a eșuat pentru că a crescut pensiile și salariile, a generat una dintre cele mai mari creșteri din UE și a crescut considerabil investițiile, înseamnă că un guvern de succes pentru el înseamnă tăierea pensiilor și salariilor, renunțarea la dreptul la proprietate și conviețuirea în grupuri
- E de-a dreptul revoltător că folosește de la tribuna administrației prezidențiale expresia guvern corupt
- Îl somez să prezinte de urgență probe pentru această afirmație care dăunează grav imaginii României
- Acest guvern pe care dl Iohannis îl consideră incompetent e cel lăudat de președintele Trump pentru performanțele economice, cel care a crescut veniturile românilor și a făcut investiții în aproape toate comunitățile locale
- Nu voi accepta niciodată ca votul românilor să fie discreditat
- Am văzut lașitatea dl Tăriceanu, minciunile dl Ponta, plângerile penale ale dl Orban, jignirile dl Barna, atacurile dl Iohannis
- Înțeleg că trebuie să mă lupt cu toți acești bărbați de stat ai României care nu au înțeles că lupta politică e pe proiecte, și nu pe cine țipă mai tare
- Ne vom duce cu demnitate mandatul până la capăt și vom avea curajul să ne uităm în ochii românilor pentru că nu am luat niciodată o decizie împotriva lor