Sari direct la conținut

VIDEO Walter Cronkite, jurnalist-simbol al Americii, a murit la varsta de 92 de ani

HotNews.ro

Walter Cronkite, pionier al televiziunii americane, a decedat vineri la varsta de 92 de ani, a relatat postul CBS, unde acesta si-a petrecut cea mai mare parte a carierei. „The Most Trusted Man in America”, asa cum l-au privit milioane de telespectatori, a prezentat jurnalul de seara CBS din 1962 pana in 1981, fiind asociat cu cele mai importante evenimente din istoria recenta a SUA, de la razboiul din Vietnam la asasinarea lui Kennedy, de la aselenizare la Watergate.

Statele Unite ale Americii „au pierdut un simbol”, a subliniat vineri presedintele american Barack Obama intr-un comunicat difuzat de Casa Alba, salutand memoria jurnalistului american de legenda Walter Cronkite.

„Pe durata mai multor decenii, Walter Cronkite a fost vocea care a inspirat cea mai multa incredere in America”, a declarat Obama. „Vocea sa calda de bariton a patruns in milioane de camere in fiecare seara, iar intr-o industrie de legende, Walter a definit standardele prin prisma carora sunt apreciati toti ceilalti”, a estimat liderul de la Washington.

Walter Cronkite „a fost acolo in timpul razboaielor si al revoltelor, al marsurilor si al momentelor importante, relatandu-ne cu calm ceea ce trebuie sa stim. Aceasta tara a pierdut un simbol si un prieten drag, care ne va lipsi cu adevarat”, a mai spus Barack Obama.

Citeste si La revedere, Walter Cronkite: A murit omul care a inventat ideea de TV anchor, pe Media lui Comanescu:

Walter Cronkite a murit la 92 de ani si vreo 28 de la iesirea de pe post, dupa ce fusese anchor la CBS Evening News timp de 19 ani (1962-1981). Isi incheia jurnalele cu formula: “That’s the way it is”.

Breaking news cu asasinarea lui Kennedy, 22 noiembrie 1963. Urmariti ce se ntampla dupa 05.08, cand Cronkite anunta confirmarea oficiala a mortii lui JFK.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro