Sari direct la conținut

VIDEO Zelenski: Naţiunile au dreptul la apărare. Noi construim arsenalul lumii libere împreună

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Ukraine Presidency/Ukraine Presi / Zuma Press / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: Ukraine Presidency/Ukraine Presi / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vorbeşte despre un forum al industriilor de apărare care ar urma să fie organizat, în toamnă, de ţara sa, arătând că „naţiunile au dreptul la apărare”. „Noi construim arsenalul lumii libere împreună”, adaugă el.

Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul transmis joi seară, că acordurile cu cancelarul Germaniei Olaf Scholz sunt implementate, iar două sisteme de lansare IRIS-T noi au fost livrate în Ucraina, fiind vorba despre sisteme pentru apărare aeriană puternice şi necesare.

El a menţionat că a primit scrisorile de acreditare ale noilor ambasadori sosiţi în Ucraina din Germania, Indonezia, Suedia, Chile, Columbia şi Peru.

De asemenea, Zelenski a avut întâlniri cu guvernul şi o întrevedere separată cu premierul Denis Şmîhal, discutând despre logistică, exporturi, sprijin pentru apărare.

În cadrul unei alte întrevederi, s-a discutat despre Forumul Industriilor de Apărare, care ar urma să fie organizat la toamnă.

„Va fi prima dată când un astfel de eveniment la scară largă se va ţine la nivel de state. Producători de arme ucraineni şi străini. Puterea noastră. Puterea partenerilor noştri. Întreaga lume, care este interesată în a se asigura că dreptul internaţional şi umanitatea au un arsenal de apărare potrivit împotriva oricărei terori… Lumea poate fi unită şi în acest format de cooperare. (…) Trebuie să dăm un nou impuls de securitate tuturor din lume care preţuiesc statalitatea lor şi libertatea la fel de mult ca noi. Naţiunile au dreptul la apărare. Noi construim arsenalul lumii libere împreună”, a declarat Zelenski.

Zelenski a semnat și o lege ce duce Ucraina cu „un pas mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană”

Ca în fiecare seară în mesajul său, preşedintele Ucrainei a amintit diferite unităţi de militari, cărora le-a transmis recunoştinţa sa.

El a adăugat că, printr-un decret al său, este pusă în aplicare decizia privind schimbarea şefilor regionali însărcinaţi cu recrutarea.

„Războinici care au participat efectiv la lupte, care înţeleg cu adevărat cum şi cine ar trebuie selectat pentru forţele noastre de apărare şi securitate – aceştia sunt războinicii care vor gestiona activitatea centrelor teritoriale de recrutare. Acest sistem are nevoie de demnitate. Acest sistem are nevoie de raţionalitate. Acest sistem are nevoie de abilitatea de a asigura pe front oameni care pot întări apărarea noastră”, a subliniat Zelenski.

El a mai arătat că a semnat o lege de care Ucraina are nevoie pentru a începe negocierile cu Uniunea Europeană privind accederea în UE.

„Negocierile ar urma să înceapă în acest an. Legea garantează o selecţie transparentă, profesionistă şi corectă a judecătorilor pentru Curtea Constituţională. Ţara noastră se află cu un pas mai aproape de a adera la Uniunea Europeană”, a conchis Volodimir Zelenski. (News.ro)

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro