Viitorul bebelușilor modificați genetic s-ar putea să stea în mâinile lui Putin
Un comitet de etică din Rusia analizează planul unui biochimist rus care a anunțat în vară că vrea să producă bebeluși modificați genetic, a spus ministrul Sănătății Veronika Skvortsova, întrebată de Bloomberg dacă va da undă verde unui astfel de proiect, în pofida cererilor jurnalului academic Nature de a fi oprit, scrie The Moscow Times.
Astfel, după ce biochimistul Denis Rebrikov, prorector și directorul unuia dintre cele mai prestigioase institute din Rusia, a anunțat că vrea să urmeze pașii cercetătorului chinez He Jiankui care a anunțat anul trecut nașterea unor gemene al căror ADN a fost alterat pentru a fi rezistent la HIV, Nature a avertizat că pericolele alterării DNA-ului uman care va fi transmis bebelușilor nu este îndeajuns de bine înțeles acum pentru a fi permis acest lucru.
Șase săptămâni mai târziu după apelul revistei, unii dintre cei mai buni geneticieni din Rusia s-au adunat într-o întâlnire secretă cu un oficial din cadrul Ministerului Sănătății la care a fost invitată și fiica cea mare a lui Vladimir Putin, spun trei persoane care au participat la întâlnire.
Dacă ne gândim că în Rusia doar Putin poate decide cum reglementează dezvoltarea tehnologiei capabilă să schimbe codul fiecărei celule vii, geneticienii au vrut să își prezinte opiniile contrariate cu privire la intențiile lui Rebrikov în fața Mariei Vorontsova, un endocrinolog ale cărei viziuni asupra bioeticii devin foarte influente, spun oamenii.
Pentru trei ore, Vorontsova a ascultat argumentele pentru și împotriva planului lui Rebrikov de a folosi tehnica de editare genetică cunoscută drept Crispr, au spus participanții. Rebrikov lucrează cu un cuplu de surzi care vrea să îi ajute să prevină ca bebelușul lor să moștenească surditatea lor, neutralizând gena GJB2 (o genă legată de pierderea auzului) în timpul inseminării artificiale. Vorontsova nu a spus ”da” sau ”nu”, dar a fost de acord că progresul științific nu poate fi oprit și că editarea ADN ar trebui interzisă în sectorul privat.
Oponenții lui Rebrikov spun că aprobarea planului lui Rebrikov care se pregătește să depună proiectul la Ministerul Sănătății în octombrie ar putea să încurajeze alți oameni de știință să conducă experimente riscante cu spermă umană, embrioni înainte să fie reglementată la nivel global această zonă din știință.
Vorontsova, care este specializată în tulburări în creșterea pediatrică, nu a răspuns cererilor de a comenta. Kremlinul nu a confirmat public că Vorontsova este fiica lui Putin.
În timp ce purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze pe problema editării genetice, spunând că nu este ”o problemă prezidențială”, ministrul Sănătății, Veronika Skvortsova, când a fost întrebată dacă propunerea lui Rebrikov va primi undă verde, a spus pentru Bloomberg că ”un comitet de etică va analiza această problemă foarte complicată”.
Rebrikov spune că este încrezător că procedura este sigură și că a obosit să tot aștepte ca oficialii să stabilească parametrii legali pentru folosirea Crispr. Legislația rusă nu tratează problema în mod direct și ar putea dura încă un an pentru ca Organizația Mondială a Sănătății să stabilească reglementările formale privind editarea genetică.