Sari direct la conținut

Viorica Dăncilă pleacă joi în Lituania, apoi și în Estonia

HotNews.ro
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei

Premierul Viorica Dăncilă va efectua, începând de joi, vizite oficiale în Lituania și Estonia. „Mâine voi pleca într-o vizită în Lituania, urmată de o vizită în Estonia. Este foarte important să vorbim cu guvernele acestor ţări”, a anuțat Dăncilă miercuri, la începutul ședinței de Guvern.

Aceasta a mai spus că în Lituania se va întâlni cu prim-ministrul şi cu preşedintele Parlamentului. În Estonia, va avea întâlniri cu prim-ministrul, preşedintele Estoniei şi cu vicepreşedintele Parlamentului. Dăncilă a mai spus că în Estonia va fi inaugurată prima cursă aeriană Tallinn – Constanţa. Dumincă va fi inaugurat și consulatul Estoniei la Constanţa, a mai afirmat premierul.

UPDATE Potrivit unui comunicat al Guvernului, Viorica Dăncilă efectuează, în perioada 14-16 iunie 2018, un turneu în Republica Lituania și Republica Estonia.

La Vilnius, prim-ministrul României va avea întrevederi cu omologul lituanian, Saulius Skvernelis și cu președintele Parlamentului, Viktoras Pranckietis.

Programul vizitei premierului român va mai include o vizită la Centrul NATO pentru Securitate Energetică de Vilnius, precum și participarea la un moment solemn organizat la monumentul “Colina Victimelor”, în contextul în care, la 14 iunie, Lituania comemorează deportările masive din anul 1941.

Vizita la Tallinn, care se va desfășura între 15 și 16 iunie, este prima la nivel de prim-ministru român în Republica Estonia după restabilirea relațiilor diplomatice ale României cu statul baltic, în 1991.

Șeful executivului român va avea o serie de consultări la nivel înalt cu președintele Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid, cu premierul Jüri Ratas și cu vice-președintele Parlamentului, Enn Eesmaa.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua vizite la Centrul Cooperativ de Excelență NATO pentru Apărare Cibernetică (CCDCOE) și la Showroom e-Estonia, un important centru executiv de informare, prin intermediul căruia este realizată prezentarea modalității de funcționare a societății digitale estone.

Un alt moment al vizitei este depunerea unei coroane de flori la Monumentul “Estonian Memorial”.

La 16 iunie, șeful executivului român, Viorica Dăncilă, și șeful executivului eston, Jüri Ratas, vor zbura pe ruta Tallinn-Constanța a companiei estone Nordica, o cursă inaugurală.

De asemenea, cei doi înalți oficiali vor participa, ulterior, la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanța.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro