Sari direct la conținut

Visa va sponsoriza Cupa Mondiala la fotbal in 2010 si 2014

HotNews.ro

Grupul Visa, specializat in emiterea de carduri de credit, a anuntat ca a ajuns la un acord pentru a sponsoriza turneele finale ale Cupei Mondiale la fotbal din 2010 si 2014, potrivit BBC News. Acordul are o durata de opt ani, valoarea sa fiind de 170 de milioane de dolari.

Joseph Blatter, presedintele FIFA, a declarat ca valoarea contractului este cu 10 milioane de dolari mai mica decat oferta initiala.

Incheierea acordului s-a facut dupa ce FIFA a platit 90 de milioane de dolari companiei Mastercard pentru a pune capat unei disputei juridice care a aparut ca urmare a faptului ca forul international a desemnat Visa ca sponsor oficial, desi avea un contract cu Mastercard pentru urmatoarele campionate de fotbal.

Conform gruparii Mastercard, acest acord a fost semnat in ciuda parteneriatului existent intre Mastercard si FIFA, ce garanta exclusivitatea in ceea ce priveste sponsorizarea oferita de o firma de carti de credit.

In data de 21 iunie, cand s-a rezolvat disputa dintre cele doua entitati, reprezentantii Mastercard au declarat ca nu vor mai colabora niciodata cu organizatia cu sediul la Zurich.

In prezent, Visa este sponsorul Jocurilor Olimpice si a Cupei Mondiale de Rugby.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro