Vladimir Putin: Amenintarea terorismului ramane foarte ridicata in Rusia
Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi ca atentatul terorist asupra unui tren de saptamana trecuta, soldat cu 26 de morti, arata ca amenintarea militantilor rebeli ramane foarte ridicata, transmite Reuters.
In deschiderea maratonului telefonic anual de intrebari si raspunsuri, Putin a afirmat ca este decis sa „rupa coloana vertebrala” a terorismului si a cerut o pozitie dura impotriva „criminalilor” care isi ataca proprii cetateni.
„Amenintarea terorismului ramane foarte ridicata”, a subliniat Putin.
Rebelii islamisti au revendicat atentatul asupra unui tren de lux care facea legatura intre Moscova si St. Petersburg, soldat cu 26 de morti.
Raspunzand la intrebarile primite, Putin a afirmat ca varful crizei a fost depasit, dar iesirea din recesiune cere „timp, putere si bani”.
Iata mai jos cele mai importante declaratii ale premierului rus, Vladimir Putin:
Terorism:
- Am facut multe pentru a rupe coloana vertebrala a terorismului, dar amenintarea nu a fost eliminata definitiv
- Amenintarea terorismului ramane foarte ridicata
Criza financiara
- Varful crizei a fost depasit. Iesirea din criza cere timp, putere si bani
- Unii experti spuneau ca declinul PIB-ului va fi de circa 10%. Declinul este inca foarte mare, dar mult mai bine decat credeam initial – undeva in jurul a 8,5-8,7%.
- Economia a crescut in medie cu 0,5% pe luna in ultimele cinci luni. Cred ca aceasta evolutie pozitiva in dezvoltarea economica va deveni mai semnificativa la mijlocul anului viitor
Natalitatea
- Rata natalitatii a ajuns la o cifra record – peste 3% – iar rata mortalitatii scade … Aceste evolutii vor avea si un impact economic, pentru ca sustine cererea.
- Apropos, cererea isi revine, de asemenea