Sari direct la conținut

Vladimir Putin se declară „pregătit” să discute cu Trump despre conflictul din Ucraina. Liderul de la Kremlin nu propune o agendă a discuției

HotNews.ro
Vladimir Putin , Foto: Alexander Kazakov / AP / Profimedia
Vladimir Putin , Foto: Alexander Kazakov / AP / Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că este „pregătit” pentru negocieri privind conflictul din Ucraina cu omologul său american Donald Trump, deşi nici Moscova, nici Washingtonul nu au prezentat un calendar sau o agendă pentru această discuţie mult aşteptată, relatează AFP, citată de Agerpres.

Moscova, Kievul şi aliaţii lor urmăresc poziţia pe care imprevizibilul lider de la Casa Albă o va adopta cu privire la conflictul ucrainean, pe care a susţinut în repetate rânduri că vrea să îl oprească, dar fără să-şi detalieze vreodată intenţiile.

O conversaţie între Donald Trump şi Vladimir Putin, discutată de mult timp, dar încă neconcretizată, este văzută ca un pas important. În ultima săptămână, atât Kremlinul, cât şi Casa Albă au spus că doresc acest dialog.

„Suntem pregătiți pentru negocieri”

Preşedintele american „a spus că este gata să lucrăm împreună”, a declarat Vladimir Putin într-un interviu acordat vineri televiziunii de stat. „Noi am spus întotdeauna, şi vreau să subliniez din nou, că suntem pregătiţi pentru aceste negocieri privind problemele ucrainene”, a adăugat el.

Anterior, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că aşteaptă semnale de la Washington pe această temă. El nu a făcut nicio referire cu privire la momentul sau natura acestor semnale.

Preşedintele Trump a declarat joi că este gata să se întâlnească cu Vladimir Putin „cât mai curând posibil” sau chiar „imediat”. Denunţând „un război ridicol”, el a dat asigurări că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este „gata să negocieze un acord”.

Poziţiile lui Trump sunt greu de definit în acest stadiu. Ţara sa este cel mai mare susţinător militar al Ucrainei, iar el a criticat în mod repetat acest ajutor, dar a ameninţat recent Moscova cu mai multe sancţiuni dacă nu ajunge la un acord cu Kievul.

Vladimir Putin a spus, în acelaşi interviu de vineri, că „criza din Ucraina” din 2022, anul în care a început conflictul, ar fi putut fi evitată dacă Donald Trump ar fi fost preşedinte, „dacă ei nu i-ar fi furat victoria în 2020”. El a preluat astfel afirmaţiile nefondate ale preşedintelui american despre presupusa fraudă electorală din 2020.

La Kiev, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a denunţat faptul că preşedintele rus vrea „să negocieze soarta Europei fără Europa” şi „să vorbească despre Ucraina fără Ucraina”. Ucraina se teme, de asemenea, că va fi împinsă la masa negocierilor într-o poziţie nefavorabilă, deoarece întâmpină dificultăţi pe front, şi că va fi forţată să-şi cedeze teritoriile ocupate de Rusia.

Volodimir Zelenski, mult timp ostil oricăror negocieri cu Moscova, a vorbit recent despre această posibilitate, dar a condiţionat-o de garanţii solide de securitate din partea Occidentului.

În ceea ce îl priveşte, Kremlinul cere în esenţă capitularea Ucrainei, renunţarea la aderarea la NATO şi păstrarea teritoriilor ucrainene a căror anexare a revendicat-o. Condiţiile sunt considerate inacceptabile de către Kiev.

Donald Trump amenință cu un război economic

Joi, în timpul unui discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, Donald Trump a cerut ca Rusia să fie lovită financiar prin scăderea preţului petrolului. Dacă acesta ar fi mai mic, „războiul din Ucraina s-ar termina imediat”, a spus el.

Vladimir Putin, lăudând caracterul „pragmatic” şi „inteligent” al lui Donald Trump, a afirmat vineri că acesta din urmă nu va lua o astfel de decizie, deoarece ea ar dăuna şi economiei americane. Dmitri Peskov a răspuns la rândul său anterior vineri că războiul din Ucraina „nu depinde de preţul petrolului”, ci „provine dintr-o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Rusiei”.

Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă vine într-un moment în care Rusia are, fără îndoială, avantajul pe front. Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri capturarea Timofiivka, un mic sat din regiunea Doneţk (est). La sute de kilometri de front, loviturile ruseşti au ucis trei persoane în regiunea Kiev, conform unui nou bilanţ anunţat vineri de autorităţile ucrainene.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că a doborât în cursul nopţii 120 de drone ucrainene în cele 12 regiuni ale sale, inclusiv Moscova, într-unul dintre cele mai mari atacuri de acest gen de pe teritoriul său de la începutul conflictului.

Armata ucraineană a revendicat responsabilitatea pentru un atac nocturn cu drone asupra unei rafinării din regiunea Riazan la sud de Moscova, precum şi asupra unei fabrici de microcomponente utilizate pentru producţia de arme din Briansk, la sud-vest de capitala rusă.

INTERVIURILE HotNews.ro