Sari direct la conținut

Vladimir Putin își reiterează condițiile pentru a pune capăt "operațiunii speciale" din Ucraina

HotNews.ro
Vladimir Putin anunțând invadarea Ucrainei, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Vladimir Putin anunțând invadarea Ucrainei, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a reiterat marţi că guvernul de la Kiev trebuie să recunoască „republicile populare” Doneţk şi Lugansk drept condiţie prealabilă pentru încheierea a ceea ce el nume;te „operaţiunea specială” din Ucraina, potrivit Kremlinului, citat de DPA.

Kievul trebuie, de asemenea, să recunoască suveranitatea Rusiei asupra peninsulei Crimeea din Marea Neagră şi să se angajeze să renunţe şi în continuare la armele nucleare, a anunţat Kremlinul.

În plus, Ucraina – prietenă cu Occidentul – trebuie să se demilitarizeze şi să adopte un statut neutru.

Este prima declaraţie de acest fel a Kremlinului după ce o delegaţie a Moscovei şi reprezentanţi ai Ucrainei au avut luni discuții în Belarus, închiate însă fără niciun rezultat. A doua rundă de negocieri între delegațiile ruse și ucrainene este programată pentru 2 martie.

Vladimir Putin și-a transmis condițiile pentru încetarea războiului – ajuns în a șasea zi – într-o întâlnire de luni cu președintele francez Emmanuel Macron, căruia i-a spus că un acord cu Ucraina ar fiposibil doar dacă țara este neutră, „denazistificată” și „demilitarizată”, iar controlul Rusiei asupra Crimeei anexate este recunoscut oficial.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro