Sari direct la conținut

Voi, treziți-vă!

Contributors.ro
Radu F. Alexandru, Foto: Deborah Feldman
Radu F. Alexandru, Foto: Deborah Feldman

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și trădătorilor de patrie, celor care au favorizat devalorizarea țării și vânzarea activelor românești către străini, adică celor vinovați de marea corupție care a umilit și a sărăcit neamul românesc. Las aici o listă scurtă, dar incompletă, cu cei care ar putea beneficia de pedeapsa maximă pentru Trădare de patrie.” O listă de 35 de oameni (printre care mă număr) completează declarația postată de acesta pe pagina de Facebook, cu precizarea de reținut că este că doar un bruion, ce urmează a fi, cu siguranță, permanent completat. Niciunul dintre capetele de acuzare aiuritoare pregătite în rechizitoriul împotriva ”Lotului Năstase” nu este, firește, susținut de vreo probă. ”Culpa” reală de care se fac vinovați cei condamnați apriori la moarte este Scrisoarea deschisă adresată liderilor partidelor din coaliția de guvernământ cărora li se cere cu fermitate să suspende orice contact cu AUR: ”formațiune politică ce s-a dovedit a fi, în scurta sa existență pe scena publică românească, purtătoarea unui conglomerat ideologic nociv, de factură extremistă”. Convingerea generală, din momentul în care Năstase a publicat declarația, a fost că autorul este unul dintre liderii partidului AUR, opinie generată, pe de o parte, de relațiile de strânsă colaborare între acesta și George Simion, co-președintele partidului. Invitat la emisiunea lui Ionuț Cristache, pe postul național de televiziune, Simion a negat categoric că C. V. Năstase ar fi membru AUR, fără să ajungă însă să rostească vreun cuvânt de blamare a textului publicat, sau să se dezică vreo clipă de acesta. Năstase a participat, într-adevăr, cu toată dăruirea la campania electorală a lui Simion, au avut și au în continuare o strânsă colaborare, dar asta nu l-a făcut să se înscrie în rândurile partidului. Probabil, firește e doar o ipoteză, este doar unul dintre ”tehnocrații” pe care AUR îi are pregătiți să-i pună în slujba țării, în eventualitatea că partidul va ajunge la guvernare. Dar convingerea că autorul declarației este unul dintre liderii AUR provine și din perfecta rezonanță dintre spusele lui C. V. Năstase și opiniile lui G. Simion: ”Toată clasa politică care ne-a condus până acum să plece”, sau ale lui Sorin Lavric, ideologul-șef al partidului: ”Pentru noi începe un război ideologic al cărui deznodământ va sta în înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români.” Sunt din același aluat, iar ”Programul politic” al AUR, partid pe care îl conduc sau îl susțin cu toate eforturile în tot ce face, are un singur capitol: DEMOLAREA! Cultivă cu obstinație toate ismele cunoscute: extremism, naționalism, șovinism, xenofobism, rasism, antisemitism și nu am absolut nicio îndoială că nu sunt niște guralivi care habar n-au ce vorbesc. Din contră, îi iau foarte în serios și sunt convins – Istoria mă obligă – că ar fi oricând gata să repete crimele pe care predecesorii lor, a căror amintire o cinstesc și o preamăresc, le-au comis în orele de rătăcire a României.

Pun punct, deocamdată, comentariului asupra mesajului ”simpatizantului AUR” – pe care intenționez să-l chem în Justiție – pentru a aduce în discuție un lucru care proiectează vorbele lui C. V. Năstase într-o perspectivă de maximă și inacceptabilă gravitate: tăcerea impardonabilă în care s-a ascuns partea ”sănătoasă” a clasei politice românești. Nimeni, președintele țării, președinții celor 2 Camere, parlamentarii (cu excepția deputatului Alexandru Muraru, Reprezentantului Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, care a optat să se pronunțe ca persoană fizică în loc să facă uz de încrederea pe care e de presupus că i-o acordă premierul și să-l convingă că e datoria acestuia să facă el imediat declarația de protest), liderii de partid, miniștri, oamenii politici care cred că își confirmă vocația de ”slujitori ai neamului” defilând inepți de la un post de televiziune la altul, Ong-iștii full-time, instituțiile abilitate ale statului care au datoria să se autosesizeze în fața unor acte de asemenea gravitate – nimeni nu a luat atitudine împotriva declarației halucinante venită de pe băncile unui partid parlamentar! Și-au pus toți degetele în urechi și au întors capul de la acest atentat, în sensul deplin al cuvântului, împotriva drepturilor și libertăților universale ale omului. Europa, lumea întreagă traversează un turbion (numele lui nu este ”COVID-19”) care va reconfigura profund lumea de azi și cea de mâine. Declarații model ”AUR”, care atentează grav (sub varii forme) la stabilitatea și siguranța națională, se aud și se produc tot mai frecvent pe continentul nostru. Dar, peste tot, replica pe care o primesc este imediată și este dată de zecile, de sutele de mii de oameni, în fruntea cărora își iau locul din primul moment liderii forțelor politice democratice, care ies în stradă și li se opun cu toată fermitatea.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro