Sari direct la conținut

„Vor avea loc bombardamente”. Donald Trump lansează un nou avertisment pentru Iran

HotNews.ro
„Vor avea loc bombardamente”. Donald Trump lansează un nou avertisment pentru Iran
Donald Trump. Credit line: Geopix / Alamy / Profimedia

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat cu „bombardamente” în cazul în care Iranul persistă în dezvoltarea armelor nucleare, relatează AFP.

„Dacă nu fac o înțelegere, vor avea loc bombardamente”, i-a spus liderul american unuia dintre corespondenții NBC News, susține publicația, într-un interviu de sâmbătă seară. Potrivit NBC, Trump a amenințat totodată că va pedepsi Iranul cu ceea ce a descris drept „tarife vamale secundare”.

Noile declarații ale președintelui american sunt mai incisive decât cele făcute în urmă cu câteva zile, când avertizase Teheranul că va păți „lucruri foarte rele” dacă refuză să negocieze un nou acord.

Este neclar dacă Donald Trump ia în calcul să bombardeze Iranul exclusiv cu avioane americane sau într-o operațiune coordonată cu Israelul.

O analiză AP asupra imaginilor din satelit arată că armata SUA a mutat cel puțin patru bombardiere strategice B-2 către o bază din Oceanul Indian, la o distanță ce i-ar permite să lovească atât Yemenul, cât și Iranul.

Unii analiști spun că Iranul ar putea fi la doar câteva săptămâni de producerea unei arme nucleare, chiar dacă Teheranul neagă că ar construi o astfel de armă.

În 2018, în perioada primului mandat la Casa Albă, Donald Trump a retras SUA din acordul care presupunea relaxarea sancțiunilor pentru Iran cu condiția ca Teheranul să își limiteze programul nuclear. Acum, în al doilea mandat, președintele american a spus că este deschis discuțiilor pentru un nou acord, care să reducă riscul de escaladare militară.

La începutul lunii martie, el a dezvăluit că i-a trimis o scrisoare liderului suprem din Iran, Ayatollah Ali Khamenei, prin care a propus organizarea unor astfel de discuții.

Între timp, liderul american a mers mai departe cu campania de „presiune maximă”, prin sancțiuni suplimentare și amenințări militare.

Reprezentanții Teheranului au declarat public că nu vor să negocieze în mod direct cu Washingtonul în actualele circumstanțe, dar că ar fi de acord cu negocieri indirecte.

Potrivit NBC, Trump susține că oficialii americani și cei iranieni „discută”, însă nu a oferit și alte detalii.

Răspunsul Iranului la scrisoarea lui Trump

Într-un mesaj video pe care l-a publicat duminică presa iraniană de stat, președintele Masoud Pazeshkian a declarat că în răspunsul Teheranului pentru Donald Trump, livrat intermediarilor din Oman de către șeful diplomației iraniene, este menționat că „negocierile directe au fost respinse”.

„Liderul suprem a subliniat, de asemenea, că negocierile indirecte pot continua”, a adăugat președintele iranian.

„Nu evităm negocierile”, susține Pezeshkian, un reformist care ceruse relansarea discuțiilor nucleare cu SUA.

Este neclar dacă Trump a discutat cu NBC înainte sau după declarațiile lui Pezeshkian.

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro