Sari direct la conținut

Vremea în luna august. Temperaturile ar putea depăși cu două grade valorile medii. Precizările directorului ANM

HotNews.ro
Vremea în luna august. Temperaturile ar putea depăși cu două grade valorile medii. Precizările directorului ANM
Luna august se anunță mai călduroasă decât de obicei Foto: Eva Ozkoidi / Alamy / Alamy / Profimedia

Temperaturile medii ar putea fi mai ridicate decât în mod obişnuit şi în ultima lună de vară, dar încă nu putem spune cu siguranţă că luna august va fi mai caldă decât iulie, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

„Estimările actuale privind ultima lună de vară indică o probabilitate destul de ridicată ca în fiecare săptămână temperaturile medii să înregistreze valori mai ridicate decât în mod obişnuit şi cea mai caldă săptămână pare a fi 5 – 12 august. De asemenea, săptămânile 12 – 19 august şi 19 – 26 august, practic cele trei săptămâni indică o probabilitate de a avea abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius.

Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, în medie, vor fi cantităţi deficitare la începutul lunii august, după care ne apropiem de normalul pluviometric al fiecărei săptămâni. Cu siguranţă însă nu putem estima dacă luna august va putea fi mai caldă decât luna iulie. Putem face aprecieri doar din perspectiva a ceea ce înseamnă tendinţa regimului de temperaturi şi a cantităţilor săptămânale pe întreaga lună de precipitaţii”, a precizat Elena Mateescu.

Aceasta a subliniat că luna iunie din acest an a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 3,7 grade Celsius, iar luna iulie are toate şansele să devină, de asemenea, cea mai călduroasă lună iulie din istorie.

„În iunie am avut o abatere pozitivă de 3,7 grade Celsius faţă de normalul termic al unei luni iunie în ţara noastră şi o lună deficitară din punctul de vedere al cantităţii medii lunare de precipitaţii, doar 66,6 litri/mp˛ faţă de o normă de 84,5 litri/mp. Luna iulie înregistrează la acest moment o abatere termică de 4 grade Celsius şi are o şansă foarte mare să devină cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că cea mai caldă lună iulie a fost în 2012 cu 3,5 grade Celsius.

La acest moment, 4 grade menţine luna iulie în topul lunilor celor mai calde şi, având în vedere şi ceea ce urmează până la sfârşitul lunii iulie, adică din nou temperaturi caniculare peste normalul datei din calendar, putem aprecia că există o şansă foarte mare, o probabilitate foarte mare ca şi luna iulie din acest an să devină cea mai caldă. Deci, iată două luni de vară în top cele mai călduroase luni de vară de când se fac măsurători meteorologice din ţară noastre, din 1961″, a explicat Mateescu.

Conform caracterizării climatice a lunii august, publicate de ANM, ultima lună de vară este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă din aceste anotimp, recordul de temperatură înregistrat în România fiind de 44,5 grade Celsius, iar în Capitală de 41,5 grade Celsius.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro