Vulnerabilitatea majora a Romaniei la inceputul celei mai mari crize europene din ultimele decenii

Printre sfaturile unui diavol bătrân către ucenicul său mai tânăr se numără și acela de a da impresia că evenimente nesemnificative sunt importante, convingându-și astfel omul/‘clientul’ să-și risipească timpul cu prostii. Timpul e cu siguranță cea mai de preț resursă pe care o avem și nu știu cum se face dar noi, românii, suntem maeștri în a-l arunca pe fereastră.

Continentul din care România face parte se află acum în fața celei mai dificile provocări din ultimii 25 de ani. E foarte posibil ca ordinea în care trăim astăzi să devină, începând cu toamna lui 2016, o dezordine cu impact neprevăzut.

În ciuda impresiilor noastre subiective, nicicând România nu a avut parte de un deceniu mai favorabil ca cel din intervalul 2005 – 2015. Și asta nu se datorează nici lui Traian Băsescu sau administrațiilor succesive ale lui Năstase-Tăriceanu-Boc sau Ponta, ci în ciuda lor. Dacă privim indicatorii obiectivi, astăzi avem în medie acces la mai multe oportunități economice și educaționale ca oricând. Potențialul maxim pe care îl putem atinge este mult peste ce puteau spera părinții noștri și incomparabil cu cel al bunicilor noștri.

Sigur că depinde de fiecare în parte cum își croiește calea, sigur că ne-am fi dorit o evoluție mai rapidă ca societate și să primim șanse mai multe din partea țării în care ne-am născut. Dar deși ne-am descurcat mai rău decât speram în 1989, am reușit să promovăm într-o categorie superioară. Cum-necum, România a pătruns în vagonul de clasa I al trenului istoriei; e adevărat că suntem în compartimentul cel mai prost din tot vagonul, dar Uniunea Europeană, NATO și toate avantajele de a fi parte din aceste cluburi ne oferă facilități economice și de securitate nesperate în urmă cu doar două decenii.

Ghinionul nostru este că acest vagon de clasa I în care abia am reușit să pătrundem este foarte aproape de destructurare. Semnele sunt imposibil de ignorat. Urmează o vară extrem de dificilă pentru Uniunea Europeană și pentru coeziunea lumii occidentale:

• Criza refugiaților se va umfla aproape de explozie. 100.000 de refugiați au intrat în Uniunea Europeană doar în ultimele două luni, de trei ori mai mulți decât în prima jumătate a lui 2015. Garduri de sârmă ghimpată au început din nou să apară în Balcani și e doar o chestiune de timp până ce vom vedea unul instalat între România și Ungaria. Impotența liderilor europeni, în special a cancelarului Germaniei și a președintele Franței, de a găsi o soluție alimentează curentele naționalist-populiste care mătură Europa de la nord la sud și de la est la vest. 
• În acest timp, Vladimir Putin este tot mai activ în Siria și nimeni nu-i mai contestă pozițiile din estul Ucrainei și Crimeea. Imaginați-vă cine ar fi fost următorii pe lista lui Putin (care ocupă astăzi ilegal teritorii din Moldova, Georgia și Ucraina) dacă România nu ar fi fost în NATO și UE. 
• Dar chiar acest scut protector, numit Uniunea Europeană, este în pragul colapsului. Căci ieșirea Marii Britanii din Uniune ar fi pentru România echivalentul unei catastrofe geopolitice. 

Să nu ne amăgim. Uniunea Europeană fără britanici la masă se va transforma într-un club debalansat format din nucleul puternic al țărilor din zona EURO și câțiva tolerați pe sub masă. Ca să nu mai vorbim despre un posibil efect de domino consecutiv ieșirii britanicilor.

Nimeni la București nu crede (și nu și-a propus) că România va intra in zona EURO în următorii cinci ani. Iar la Berlin și la Paris nimeni nu are chef acum de asta. Prezența englezilor la masa celor 28 la Bruxelles asigură României (și celorlalte țări non-Euro) un purtător de drapel extrem de puternic. Vocea britanicilor a fost esențială în adoptarea unor poziții comerciale, economice și geopolitice din care a profitat și ar avea de profitat și România.

Nu din cauza mărinimiei britanice s-a întâmplat asta, ci pentru că nici englezii, nici noi nu facem parte din nucleul dur al UE (desigur din motive diferite), de unde și congruența unor interese. Este motivul pentru care un Brexit ne va afecta mult mai mult pe noi decât celelalte state din zona Euro. Nu știu cum se vede acest Brexit de la București, dar la Londra el nu mai este doar o ipoteză. Cristian Pantazia enumerat aicitoate detaliile tehnice ale chestiunii, sperând că, la final, rațiunea va prevala. Mă tem însă că rațiunea funcționează cu totul altfel peste Canal decât în extremitatea estică a Uniunii Europene.

Iată pe scurt doar câteva dintre argumentele în favoarea ieșirii din UE enunțate în ultimele zile la Londra de figuri politice de prim rang, atât din zona respectabilă, cât și din cea populistă:

• Funcționarii Comisiei Europene influențează între 15 și 50% din legislația britanică deși nu sunt aleși de cetățenii britanici, nu răspund în niciun fel în fața acestora și nu există nicio garanție că le reprezintă interesele (Boris Johnson, popularul primar al Londrei și urmașul lui David Cameron la conducerea conservatorilor dacă votul va fi pentru Brexit);

• Rezistența birocrației UE la reformă este atât de mare încât doar șocul unui vot pentru Brexit îi va determina să introducă schimbările necesare (lord Howard, un foarte respectat lider conservator și mentorul politic al premierului David Cameron); 

• Criza refugiaților combinată cu incapacitatea UE de a-și controla granițele externe expun nepermis de mult Marea Britanie la atacuri teroriste de genul celor de la Paris (Iain Duncan Smith, ministru în guvernul Cameron); 

• Lipsa de flexibilitate a structurilor UE împiedică adaptarea rapidă la diferitele crize cu care se confruntă țările UE (lordul Owen, fost ministru de externe și în trecut susținător important al prezenței britanicilor în UE). 

Fie că ne plac sau nu, aceste argumente indică către tot atât de multe probleme mari ale Uniunii Europene. Probleme despre care s-a vorbit în urmă cu doi ani atunci când alegerile pentru Parlamentul European au fost câștigate în două dintre cele mai importante state membre UE de radicali eurosceptici. Se spera atunci că politicienii de la Bruxelles au înțeles mesajul, dar speranța a fost deșartă. Comisia Europeană este astăzi chiar mai puțin transparentă decât în urmă cu doi ani, Juncker fiind mai interesat de proiecția propriei puteri decât de o reformă reală.

Cum se prezintă România în fața unor provocări atât de mari? Vulnerabilă, deși suntem la finalul unui deceniu în care am avut atât de mult noroc. Nu, nu Occidentul este cel care a amăgit România. Și nici milioanele de români care muncesc cinstit în afara țării trimițând apoi o mulțime de bani acasă. Și nici intelectualii care și-au făcut doctoratele pe bune în facultățile românești sau întreprinzătorii care s-au încăpățânat să rămână în țară riscând concurența cu mogulii corupți.

Trădătorii României sunt acei lideri corupți ai unei clase politice catastrofale, împreună cu dirijorii spațiului public dominat masiv de mediocri și de propagandiști fără scrupule. Ei au risipit cei mai prețioși ani pe care România i-a avut la dispoziție în ultimul secol. Ei, cei ușor de cumpărat sau de șantajat, ei sunt marea vulnerabilitate a României în perioada extraordinar de complicată pe care va trebui s-o traversăm.

Printre acești nori negri, trece însă și o rază de lumină. Despre ea, săptămâna viitoare.

Vlad Mixich poate fi urmaritpe Facebook aicisipe twitter aici.