Sari direct la conținut

Washingtonul avertizează Israelul în legătură cu riscul unui „dezastru” în cazul unei operațiuni neplanificate la Rafah

HotNews.ro
atacuri israeliene asupra orasului Rafah din Gaza, Foto: Ismael Mohamad / UPI / Profimedia
atacuri israeliene asupra orasului Rafah din Gaza, Foto: Ismael Mohamad / UPI / Profimedia

Statele Unite au avertizat joi Israelul în legătură cu riscul unui „dezastru” la Rafah, oraș din sudul Fâșiei Gaza unde se înghesuie peste un milion de palestinieni, în timp ce armata israeliană pregătește o nouă ofensivă în această zonă, potrivit AFP.

„Nu am văzut încă nicio dovadă de planificare serioasă pentru o astfel de operațiune, iar desfășurarea unei astfel de operațiuni acum, fără planificare și fără gândire, într-o zonă în care sunt adăpostiți un milion de oameni, ar fi un dezastru”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

El a subliniat că Statele Unite „nu ar sprijini” o astfel de operațiune de amploare, care implică riscul unor victime civile majore, și a amintit că punctul de trecere Rafah este un punct vital pentru livrarea de ajutor umanitar în Fâșia Gaza.

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, care a încheiat joi un turneu regional menit să încurajeze eforturile pentru a pune capăt luptelor, a făcut această precizare direct premierului israelian Benjamin Netanyahu în timpul discuțiilor sale de miercuri la Ierusalim, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Blinken l-a îndemnat public pe aliatul său israelian să ia în considerare „mai întâi” civilii atunci când pregătește o operațiune la Rafah.

Armata israeliană și-a intensificat joi loviturile asupra Rafah, iar premierul israelian a declarat că a ordonat pregătiri pentru o ofensivă în această zonă, sporind temerile privind soarta celor 1,3 milioane de palestinieni blocați acolo, marea majoritate fiind persoane strămutate în urma confruntărilor din ultimele luni în nordul Fâșiei.

„Am ordonat forțelor de apărare israeliene să pregătească o operațiune la Rafah”, a explicat Benjamin Netanyahu într-un discurs televizat miercuri, în ziua în care războiul a intrat în a cincea lună.

Statele Unite îl îndeamnă pe aliatul lor israelian să „protejeze” civilii în operațiunile sale militare din Gaza, lansate ca represalii la atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro