Sari direct la conținut

webPR: Buzău, un oraș deschis curățeniei

Smile Media
Buzău, un oraș deschis curățeniei, Foto: ecotic
Buzău, un oraș deschis curățeniei, Foto: ecotic

​​În perioada 18 octombrie – 20 noiembrie, în contextul Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice și Electronice, locuitorii municipiului Buzău sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului prin colectarea separată a deșeurilor electrice și a deșeurilor voluminoase. Primăria Municipiului Buzău, alături de ECOTIC, RER SUD și GreenWEEE organizează o campanie pentru locuitorii municipiului Buzău, dedicată colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a deșeurilor voluminoase.

Locuitorii au la dispoziție în cadrul campaniei preluarea GRATUITĂ de la domiciliu a deșeurilor electrice și a celor voluminoase. Comenzile se vor face la numărul 0374 885 690, de luni până vineri în intervalul orar 7:00-14:00.

Colectarea se va realiza în funcție de zonă, conform planificării de mai jos. În urma programării colectării, deșeurile vor trebui scoase în fața porții casei/blocului până în ora 9:00, în ziua de colectare aferentă fiecărei zone.

Pentru a încuraja inițiativa de reciclare, fiecare persoană care va preda deșeuri electrice și electronice de minim 15kg cumulate va primi un premiu instant, o umbrelă (în limita stocului disponibil).

Concomitent cu campania adresată cetățenilor, pe raza municipiului Buzău, se desfășoară și o campanie de colectare deșeuri electrice și electronice de la școli, persoane juridice și instituții publice. Procedura de predare este aceeași, comenzile se vor face la numărul 0374 885 690 iar preluarea acestora se va realiza în cursul săptămânii.

„Campania de colectare deșeuri electrice și electronice, deșeuri voluminoase, în scoli și instituțiile publice cât și de la populație, înființarea de puncte fixe pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, inițiată de către Primăria Buzău are scopul de a crea programe și infrastructura necesară, pentru colectarea și valorificarea acestor tipuri de deșeuri, în concordanță cu strategia Municipiului Buzău de a deveni un Oraș circular. Așadar, îi îndemn pe buzoieni să ne susțină în toate demersurile făcute în direcția menținerii orașului nostru curat și, împreună, să acționăm responsabil în gestionarea corectă a deșeurilor generate de fiecare dintre noi”, a declarat Constantin Toma – Primarul Municipiului Buzău.

Colectarea deșeurilor electrice și electronice, precum și a deșeurilor voluminoase va fi făcută de către RER SUD iar reciclarea acestora se va realiza la fabrica GreenWEEE Buzău.

Pentru a încuraja, pe termen lung, colectarea deșeurilor electrice și electronice, Primăria Municipiului Buzău alături de partenerii săi, va amplasa în perioada următoare 3 containere de colectare deșeuri electrice care vor fi deschise publicului larg în Piața centrală, Piața Micro XIV și Piața Dorobanți.

Detalii despre campanie și regulamentul acesteia sunt disponibile pe www.primariabuzau.ro, www.ecotic.ro și www.rersud.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro