webPR: VIDEO Un spectacol de muzica clasica, jazz si street art in beneficiul copiilor aflati in pericol de abandon
Pe 18 martie, la Ateneul Roman, va avea loc un spectacol caritabil ce imbina pentru prima oara forme artistice aparent ireconciliabile: muzica clasica si street art, jazz si step, toate puse in slujba copiilor vulnerabili sprijiniti de Hope and Homes for Children Romania.
Continuand traditia galelor Twin Art din 2013 si 2014, Hope Concert este un eveniment al premierelor. Anul acesta, arta strazii se alatura muzicii clasice, jazz-ului si percutiei, intr-un spectacol surprinzator si emotionant, menit sa sprijine copiii lipsiti de caldura si siguranta unui camin sau amenintati sa se rupa de familiile lor.
Pe scena Ateneului vor urca artisti consacrati precum violoncelistul Marin Cazacu, pianistul Andrei Licaret, Ansamblul Violoncellissimo, duo-ul de jazz Mircea Tiberian si Nadia Trohin, percutionistul Zoli Toth si actrita Ana Pepine. Concertul va beneficia de participarea extraordinara a sopranei Irina Iordachescu.
Cu sensibilitatea si farmecul binecunoscut, jurnalista Amalia Enache va fi gazda acestei seri dedicate sperantei si generozitatii. Amalia este cu tot sufletul alaturi de copiii defavorizati, sprijinind Hope and Homes for Children Romania de aproape cinci ani, in calitate de ambasador. Biletele la Hope Concert pot fi achizitionate de pe www.hopeconcert.org, www.bilete.ro si www.ove.ro.