World Vision România: Liceele agricole, afectate de reducerea numărului de clase după reducerea cifrei de școlarizare
Cele mai multe tăieri de clase și locuri la liceu, după reducerea cifrei de școlarizare cu 14.000 de locuri pentru anul școlar 2021-2022, le contabilizează liceele tehnologice și agricole, care au primit deja de la inspectoratele școlare din țară alocări la jumătate față de nivelul solicitat, potrivit unui raport World Vision România.
„Este adevărat că în anul școlar viitor vor fi mai puțini candidați la liceu, din cauza scăderii populației școlare – acesta fiind un motiv obiectiv al reducerii numărului de locuri pentru admitere. Ceea ce nu e obiectiv și nici echitabil este că numărul de locuri disponibile este adesea tăiat mai ales de la liceele tehnologice și, în special, de la cele dedicate educației agricole. Liceele agricole sunt scoase de pe lista priorităților educației. Aceasta este o decizie care anticipează că românii vor mânca din exporturi și în anii care vin”, atrage atenția Crenguța Bărbosu, senior program manager în Departamentul Agricultură şi Dezvoltare Economică din cadrul fundaţiei World Vision România, citată într-un comunicat de presă al organizației.
Organizația explică diferența dintre liceele agricole și școlile profesionale: „dacă primele dau ca absolvenți tehnicieni și tehnologi (nivel 4 de pregătire, cu bacalaureat), din școlile profesionale absolvă muncitori calificați (nivel 3 de pregătire, cu diplomă de calificare)”. Potrivit World Vision, liceele sunt „adevăratele pepiniere de specialiști, fermieri și viitori studenți în domenii precum agronomia, medicina veterinară, tehnologii de mașini, ecologie, servicii (turism) și industrie alimentară”.
Începând din anul școlar 2013-2014, ponderea locurilor din școlile profesionale a crescut în fiecare an în detrimentul celor din liceele tehnologice – de la 3,4% (învățământ profesional) și 47,9% (licee tehnologice) în 2013, la 15,1% (învățământ profesional) și 34,1% (licee tehnologice) în 2021, conform datelor Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), citate în comunicat.
„În acest moment, niciun absolvent de la liceul nostru nu ajunge să îngroașe rândurile șomerilor. Având calificări polivalente, elevii noștri ajung fie angajați în fermele proprii, fie în agroturism, fie își continuă studiile și fac carieră în agricultură sau în industria alimentară. Își găsesc ușor de lucru, pot profesa și câștiga bine în comunitățile din care fac parte. Și poate acesta este avantajul major al liceului agricol – când ai absolvit nu trebuie să cauți de muncă în străinătate sau să migrezi la oraș. În acest moment chiar universitățile de profil se confruntă cu o anomalie: la specializările tehnice sau agricole vin tot mai mulți candidați din mediul urban, absolvenți de licee teoretice, pentru că veriga cea mai importantă – liceul agricol – nu mai este nici la modă, nici susținut de stat. Ne-am dori o politică menită să încurajeze elevii să meargă spre aceste licee”, afirmă Dan Pavel, profesor la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, liceu participant în proiectul „Mândru să fiu fermier” și care a „livrat” pe piața muncii zero șomeri în ultimii ani, potrivit comunicatului.
Conform unui studiu dat publicității în luna februarie 2021 de Centrul Român de Politici Europene (CRPE), citat de cei de la World Vision România, vizând 49 de licee tehnologice, în acest an școlar au fost încheiate 506 contracte de parteneriat pentru practica elevilor în învățământul profesional, respectiv în învățământul dual din domeniul agricol.
„Astfel, cu 506 parteneriate la peste opt mii de elevi, media este de 16 elevi la un operator economic, iar raportul poate ajunge chiar până la o medie de peste 50 de elevi la un operator economic în cazul unor calificări precum cea de apicultor sericicultor. Unu din trei licee agricole evaluează oportunitățile de practică de specialitate la agenții economici ca fiind insuficiente sau chiar aproape inexistente. Numărul parteneriatelor acoperă, în cazul acestora, cel mult jumătate din necesarul de practică de la toate calificările. Avantajul practicii la agentul economic este racordarea elevilor la piața muncii, atât în ceea ce privește pregătirea profesională, cât și ușurința găsirii unui loc de muncă”, se mai menționează.