Xi Jinping vrea să intensifice lupta anti-corupție în interiorul armatei chineze
Preşedintele Xi Jinping şi-a exprimat dorinţa de a combate corupţia şi de a întări loialitatea în cadrul forţelor armate, a informat miercuri presa de stat chineză, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Într-un discurs susţinut în cadrul unei reuniuni a Comisiei Militare Centrale, care a avut loc luni în oraşul Yan’an aflat în nord-vestul Chinei, preşedintele Xi Jinping a îndemnat participanţii să „eradicheze terenul de reproducere şi condiţiile în care corupţia prosperă şi să consolideze amploarea luptei împotriva corupţiei”, conform televiziunii publice CCTV.
Xi Jinping a cerut armatei să „întărească supravegherea generală a cadrelor superioare în îndeplinirea îndatoririlor lor şi în utilizarea prerogativelor lor”.
Preşedintele chinez a condus o campanie necruţătoare de reprimare a corupţiei de la venirea la putere în urmă cu un deceniu, văzută însă de critici drept o metodă de a scăpa de rivalii săi politici.
Fostul ministru al Apărării Li Shangfu a fost demis brusc în 2023 fără explicaţii şi înlocuit câteva săptămâni mai târziu cu Dong Jun, care continuă să deţină această funcţie.
Avertismentul lui Xi vine pe măsură ce tensiunile dintre China şi vecinii săi regionali au escaladat serios în ultimele luni din cauza revendicărilor teritoriale din Marea Chinei de Sud.
China a organizat, de asemenea, exerciţii militare în luna mai în jurul Taiwanului, insula independentă pe care Beijingul o revendică ca parte a teritoriului său şi despre care afirmă că doreşte să o recupereze în viitor, inclusiv prin forţă, dacă va fi necesar.
„Situaţia din lume, ţara, partidul şi armata suferă schimbări complexe şi profunde”, a subliniat liderul chinez.” Trebuie să promovăm constant construcţia politică a armatei (…) şi să îndrăznim mereu să luptăm şi să câştigăm”, a adăugat el, potrivit CCTV.