Sari direct la conținut

Zeci de cazuri de infecţie cu virusul West Nile înregistrate în această vară / Au fost raportate și 4 decese

HotNews.ro
Infecția cu virusul West Nile este o boală transmisă de țânțari, Foto: Robyn Beck / AFP / Profimedia
Infecția cu virusul West Nile este o boală transmisă de țânțari, Foto: Robyn Beck / AFP / Profimedia

Un număr de 47 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost raportate, în România, până la data de 5 septembrie, potrivit unui raport publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele infectate, patru au murit.

Conform celui mai recent raport realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, citat de News.ro, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (3 iunie) și până în 5 septembrie s-au înregistrat 47 de cazuri.

Dintre acestea, 40 de cazuri au fost confirmate şi 7 sunt cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile.

Date despre cazurile West Nile înregistrate în țara noastră

Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 20-29 de ani (un caz), 40-49 de ani (8), 50-59 de ani (6), 60-69 de ani (11), 70-79 de ani (14) şi 80 de ani şi peste (7).

Pacienţii sunt 28 de bărbaţi şi 19 femei.

În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile au fost semnalate în municipiul Bucureşti (8), judeţul Argeş (1), judeţul Bacău (1), judeţul Bihor (1), judeţul Bistriţa-Năsăud (2), judeţul Botoşani (2), judeţul Brăila (5), judeţul Buzău (1), judeţul Cluj (3), judeţul Constanţa (1), judeţul Dâmboviţa (1), judeţul Giurgiu (2), judeţul Ilfov (2), judeţul Iaşi (2), judeţul Mureş (3), judeţul Prahova (1), judeţul Sibiu (1), judeţul Satu Mare (2), judeţul Suceava (6), judeţul Teleorman (2).

Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut expunerea in Italia (Milano) şi a fost raportat de DSP Dâmboviţa (debut în S 27). Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere: atât în judeţul Botoşani, cât şi în judeţul Constanţa (debut în S 32) şi a fost atribuit judeţului Botoşani.

Totodată, au fost înregistrate 4 decese, trei în judeţul Suceava şi unul în municipiul Bucureşti.

Infecţia cu virusul West Nile – recomandări către populație

Specialiştii reiau recomandările ca populaţia să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre), să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro