Sari direct la conținut

Zeci de mii de angajați ai Samsung intră în grevă pe termen „nelimitat”, o premieră în istoria companiei „chaebol”

HotNews.ro
Zeci de mii de angajați ai Samsung intră în grevă pe termen „nelimitat”, o premieră în istoria companiei „chaebol”
Angajați ai Samsung care au intrat în grevă mai devreme în cursul acestui an, FOTO: Yonhap / AP / Profimedia Images

Un sindicat care reprezintă zeci de mii de salariaţi ai gigantului sud-coreean Samsung Electronics a anunţat miercuri că va prelungi, pe durată „nelimitată”, o grevă generală de trei zile pentru a forţa conducerea companiei să vină la negocieri, transmit agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Aceasta este cea mai mare acţiune de protest din istoria grupului Samsung şi creşte presiunile asupra echipei manageriale, care săptămâna trecută a anunţat că se aşteaptă la o creştere de 15 ori în ritm anual a profitului operaţional în trimestrul al doilea.

„Declarăm cea de-a doua grevă generală pe durată nelimitată, începând din 10 iulie, după ce am aflat că echipa managerială nu este dispusă să negocieze ca urmare a primei greve generale”, a anunţat Sindicatul naţional de la Samsung Electronics (NSEU), într-un comunicat de presă.

Peste 5.000 de angajaţi de la Samsung Electronics au încetat luni lucrul, pentru ceea ce urma să fie o grevă de trei zile, după eşecul negocierilor cu privire la salarii şi beneficii sociale. Greva generală de trei zile care a început luni vine după o grevă de o zi care a avut loc în luna iunie, aceasta fiind prima acţiune de acest tip în cadrul unei companii care a funcţionat timp de mai multe decenii fără sindicate.

National Samsung Electronics Union numără aproximativ 30.000 de membri, adică mai mult de o cincime dintre efectivele totale ale companiei.

Samsung dă asigurări că greva nu afectează liniile de producție

Conducerea de la Samsung a afirmat că greva nu va afecta producţia. „Samsung Electronics va veghea ca nicio perturbare să nu apară pe liniile de producţie”, a afirmat un purtător de cuvânt.

Cu toate acestea, sindicatul susţine că există o „perturbare clară a producţiei” şi a adăugat că, cu cât greva se va prelungi mai mult, „cu atât conducerea va suferi”.

„În cele din urmă, vor trebui să îngenuncheze şi să se aşeze la masa negocierilor. Suntem încrezători în victorie”, a adăugat sindicatul în comunicatul său de presă.

Sindicatul negociază cu conducerea Samsung Electronics încă din luna ianuarie, însă cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord. Salariaţii au respins o ofertă de majorare a salariilor cu 5,1% în luna martie, în condiţiile în care sindicatul a cerut şi o îmbunătăţire a situaţiei concediilor precum şi mai multă transparenţă cu privire la primele de performanţă.

Samsung rămâne o companie de familie până în ziua de azi

Samsung Electronics este compania fanion a gigantului Samsung Group, de departe cel mai important ‘chaebol’, acele conglomerate industriale familiale care domină a patra mare economie asiatică.

Samsung Electronics este unul dintre cei mai mari producători mondiali de smartphone-uri şi unul dintre puţinii producători de cipuri de memorie cu valoare adăugată mare utilizate pentru Inteligenţa Artificială (IA).

Timp de 50 de ani, grupul Samsung a împiedicat angajaţii să înfiinţeze sindicate, recurgând uneori la metode brutale, potrivit criticilor. Fondatorul conglomeratului Samsung, Lee Byung-chul, decedat în 1987, ar fi jurat că nu va permite înfiinţarea de sindicate în compania sa. Primul sindicat de la Samsung Electronics a fost înfiinţat abia la finele anilor 2010.

Semiconductorii sunt în prezent în centrul economiei mondiale, fiind utilizaţi în toate domeniile, de la electrocasnice şi telefoane mobile până la automobile şi arme.

Cipurile sunt principalul produs de export al Coreei de Sud, aducând acestei ţări 11,7 miliarde de dolari numai în luna martie, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Cele 11,7 miliarde de dolari reprezintă o cincime din exporturile totale ale Coreei de Sud. 

INTERVIURILE HotNews.ro