Zelenski cere Europei să "riposteze" la "războiul gazelor" prin consolidarea sancțiunilor împotriva Rusiei
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut luni Europei să „riposteze” la „războiul gazelor” al Rusiei prin consolidarea sancțiunilor europene împotriva Moscovei, potrivit AFP.
„Astăzi am auzit noi amenințări cu gazul la adresa Europei (…) Acesta este un război deschis al gazului pe care Rusia îl duce împotriva unei Europe unite”, a declarat Zelenski în mesajul video zilnic, comentând anunțul Gazprom privind o nouă reducere drastică a livrărilor de gaz către Europa.
„De aceea trebuie să ripostezi. Nu vă gândiți cum să aduceți înapoi o turbină, ci să întăriți sancțiunile”, a adăugat el.
Gigantul rus Gazprom a anunțat luni că a oprit o altă turbină a gazoductului Nord Stream către Germania și că fluxurile de gaz vor scădea la o cincime din capacitatea normală, potrivit Reuters.
Noua lovitură dată aprovizionării vine într-un moment foarte tensionat, în timp ce Rusia și Occidentul se întrec în sancțiuni economice ca răspuns la acțiunile Moscovei în Ucraina.
Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană vor încerca marţi să încheie un acord politic privind planul Bruxelles-ului de a reduce cu 15% consumul de gaze în perspectiva iernii viitoare, în faţa temerilor privind o oprire a livrărilor de către Rusia, conform agenției EFE.