Sari direct la conținut

Zelenski: Este şocant că trebuie să convingem birocraţii sportului să refuze orice sprijin pentru statul terorist / Liderul ucrainean critică din nou CIO şi anunţă că i-a scris lui Macron

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: POU / Zuma Press / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: POU / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat din nou Comitetul Internaţional Olimpic pentru faptul că analizează opţiunile pentru revenirea sportivilor ruşi în competiţiile internaţionale, scrie News.ro. „Este o tentativă de a spune lumii că teroarea poate fi ceva acceptabil”, a afirmat el, în discursul de duminică seară.

Zelenski a menţionat că i-a scris preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, despre această problemă, în contextul în care francezii vor găzdui următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice.

„Astăzi, armata rusă a bombardat atroce Herson toată ziua. Clădiri rezidenţiale, diverse facilităţi sociale şi de transport, inclusiv un spital, un oficiu poştal şi o staţie de autobuz au fost afectate. Două femei, asistente, au fost rănite în spital. Până acum, s-au înregistrat şase răniţi şi trei decese. Condoleanţe tuturor celor care şi-au pierdut persoane dragi din cauza terorii ruseşti… În astfel de circumstanţe, în contextul unor astfel de atacuri teroriste ruseşti constante asupra oraşelor şi satelor noastre, în contextul atacurilor ruseşti constante care încearcă să nu lase niciun zid intact, este chiar şocant că trebuie să convingem birocraţii sportului internaţional să refuze orice sprijin pentru statul terorist”, a spus Zelenski.

„Încercarea Comitetului Internaţional Olimpic de a-i readuce pe sportivii ruşi în competiţii şi să participe la Jocurile Olimpice reprezintă o tentativă de a spune lumii că teroarea poate fi ceva acceptabil. De parcă ar fi posibil să ignorăm ceea ce face Rusia Hersonului, Harkovului, în Bahmut şi Avdiivka”, a adăugat el.

Volodimir Zelenski a precizat că „mişcarea olimpică şi statele teroriste cu siguranţă nu ar trebui să se intersecteze”.

„Astăzi i-am trimis o scrisoare domnului preşedinte Macron chiar despre această problemă, pentru a continua conversaţia noastră cu el din 24 ianuarie. Pregătindu-ne pentru Jocurile Olimpice de la Paris, trebuie să fim siguri că Rusia nu va putea să le folosească sau să folosească orice alt eveniment sportiv internaţional pentru a promova agresiunea sau şovinismul său de stat. În prima jumătate a secolului XX, în Europa s-au făcut prea multe greşeli care au dus la tragedii îngrozitoare. A existat şi o mare greşeală olimpică. Mişcarea olimpică şi statele teroriste cu siguranţă nu ar trebui să se intersecteze”.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro