Skip to content

Zelenski răspunde avertismentelor Moscovei și le transmite aliaților Rusiei să nu vină la parada de 9 mai 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat joi pe reprezentanții țărilor aliate ale Rusiei să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova, care marchează victoria URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP, conform Agerpres.

„Am primit, de asemenea, mesaje din partea unor state apropiate de Rusia, care indică faptul că reprezentanții lor intenționează să se deplaseze la Moscova. O dorință ciudată (…) în aceste vremuri. Nu recomandăm acest lucru”, a avertizat el într-un discurs susținut în cursul serii.

De cealaltă parte, de la Moscova, Ministerul rus al Apărării le-a cerut joi locuitorilor din Kiev să părăsească orașul, avertizându-i asupra posibilelor atacuri de represalii dacă Ucraina încalcă armistițiul unilateral declarat de Rusia pentru evenimentele din 9 mai.

Cu o zi înainte, ministrul rus de Externe a cerut ambasadelor străine să-și evacueze personalul și cetățenii din capitala ucraineană din cauza „inevitabilității atacurilor de represalii” dacă Ucraina ar perturba, în special printr-un atac cu drone, parada de sâmbătă care celebrează victoria URSS asupra Germaniei naziste din 1945.

„Reamintim populației civile din Kiev și personalului misiunilor diplomatice străine necesitatea de a părăsi orașul în timp util”, a avertizat joi Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, promițând un răspuns în cazul unui atac ucrainean. 

Și purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de externe, Maria Zaharova, a vorbit despre posibilitatea unui atac de amploare al forțelor ruse asupra capitalei ucrainene, „inclusiv asupra centrelor de luare a deciziilor”, în eventualitatea în care Ucraina va ataca Moscova de Ziua Victoriei, în 9 mai. 

Conform unei postări pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la București, Maria Zaharova a spus că misiunilor diplomatice acreditate și organizațiilor internaționale le-a fost transmisă o notă cu următorul conținut:

„La 4 mai 2026, Ministerul Apărării al Federației Ruse a publicat o declarație oficială în legătură cu amenințările regimului de la Kiev de a lovi Moscova în sărbătoarea sacră pentru toți rușii – Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.