Skip to content

Rusia declară armistiţiu timp de două zile în războiul din Ucraina. Când intră în vigoare

Ministerul rus al Apărării și Kremlinul au anunțat joi că Moscova va institui un armistițiu în războiul cu Ucraina, începând de la miezul nopții de 8 mai până pe 10 mai, cu ocazia comemorării victoriei asupra Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Reuters.

„Cu prilejul celebrării a 81 de ani de la victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei, partea rusă declară un armistițiu începând de la miezul nopții de 8 mai până pe 10 mai”, a transmis ministerul într-un mesaj publicat pe Telegram.

„Da, vorbim despre 8 şi 9 mai”, a răspuns un purtător de cuvânt al preşediţiei ruse, Dmitri Peskov, întrebat despre acestlucru într-un briefing de presă, conform AFP.

Președintele rus Vladimir Putin anunțase luni că va fi respectat un armistițiu de două zile.

În urma anunţării de către Moscova a acestui armistiţiu, Kievul a anunţat propriul armistiţiu, începând de miercuri, şi a acuzat Moscova de faptul că l-a refuzat şi şi-a continuat atacurile în Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că marșul „Regimentului Nemuritorilor”, care avea loc tradițional în data de 9 mai, la Moscova, și era menit să îi comemoreze pe rușii care au luptat în Al Doilea Război Mondial, nu se va desfășura în acest an în capitala rusă.

De această dată, evenimentul de la Moscova se va desfășura în format „digital”, a spus Dmitri Peskov.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de externe, Maria Zaharova, a vorbit despre posibilitatea unui atac de amploare al forțelor ruse asupra capitalei ucrainene, „inclusiv asupra centrelor de luare a deciziilor”, în eventualitatea în care Ucraina va ataca Moscova de Ziua Victoriei.

Recent, la Erevan, președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmase că armata ucraineană ar putea viza parada din 9 mai de la Moscova.