Sari direct la conținut

Zelenski: Un nou pas istoric între Ucraina şi UE ar trebui să aibă loc în acest an, iar toate ramurile puterii ar trebui să lucreze pentru acest pas

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Preşedintele Volodimir Zelenski a subliniat din nou, în discursul video de marţi seara, că sunt necesare eforturi anticorupţie în ţară, subliniind că este ceea ce aşteaptă Uniunea Europeană să vadă, pentru a decide eventual, la sfârşitul anului, începerea negocierilor de aderare, potrivit News.ro.

„Un nou pas istoric între Ucraina şi UE ar trebui să aibă loc în acest an, iar toate ramurile guvernului din Ucraina ar trebui să lucreze pentru acest pas”, a spus preşedintele Volodimir Zelenski, punctând că s-a opus prin veto legii privind declaraţiile de avere ale oficialilor, care avea o lacună importantă, şi trasând parlamentului sarcina de a rezolva problema de urgenţă, în această lună.

„Aceasta nu este doar o chestiune de responsabilitate politică a Parlamentului, ci şi a negocierilor noastre de aderare cu UE”, a arătat Zelenski.

Preşedintele le-a vorbit apoi compatrioţilor despre situaţia de pe front, spunându-le că a avut o şedinţă a cabinetului militar la care a discutat despre ce este de aşteptat în viitorul apropiat şi a enumerat întărirea brigăzilor, producţia proprie de arme şi obuze în Ucraina şi aprovizionările de la parteneri.

Zelenski a menţionat că a primit rapoarte importante şi de la serviciile de spionaj. „Putem vedea clar pentru ce se pregătesc cu adevărat ocupanţii şi pentru ce ar trebui să fie pregătiţi soldaţii noştri”, a spus el.

Liderul de la Kiev a anunţat, de asemenea, o „decizie importantă” luată de Danemarca – cel de-al 12-lea şi cel mai mare pachet în materie de apărare de la începutul războiului, în valoare de peste 800 de milioane de dolari. „Conţinutul este exact ceea ce am convenit cu prim-ministrul Mette Frederiksen şi cu echipa sa guvernamentală. O bună întărire, vă mulţumim pentru ea!” – a transmis Zelenski.

Preşedintele ucrainean a avut cuvinte de laudă şi mulţumire şi la adresa premierului demisionar al Olandei, Mark Rutte, a cărui ţară, alături de Danemarca, s-a angajat să livreze Ucrainei avioane F-16.

„Există o mare speranţă că vom readuce pacea în întreaga noastră ţară, pentru toţi oamenii noştri, fără excepţie. Sunt recunoscător Olandei – societăţii, comunităţii politice şi dumneavoastră, Mark, domnule prim-ministru, personal, pentru un sprijin atât de sincer pentru Ucraina şi pentru încrederea dumneavoastră în Ucraina şi în poporul nostru”, a spus Zelenski. (News.ro)

Urmărește ultimele evoluții din a 566-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro