Zgonea: "Am constatat in ultima perioada, din partea domnului Tariceanu, o abordare aroganta, de tip vataf"/ Tariceanu cere convocarea conducerii reunite a Parlamentului pentru miercuri dupa-amiaza
Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, l-a acuzat pe seful Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, ca are un comportament de arogant si nu a respectat Regulamentul atunci cand a incercat sa convoace sedinta Birourilor permanente reunite miercuri la ora 09.00.
Miza acestei sedinte a conducerii reunite a Parlamentului este dubla: prima, discutarea unui proiect de lege de interpretare a Statutului deputatilor si senatorilor, care prevede ca retragerea sprijinului politic pentru un parlamentar atrage dupa sine si pierderea functiei, ceea ce va duce ca Zgonea, exclus din PSD, sa isi piarda automat functia; a doua, un proiect de lege tot de interpretare a unui articol din Statut, prin care se urmareste dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care si-au angajat rudele la cabinetele parlamentare pana in anul 2013.
Acesta trebuie sa ajunga la Bpr (birouri permanente reunite) pentru a fi introdus pe ordinea de zi a unui plen reunit, unde sa fie adoptat.
In ceea ce priveste cel referitor la Zgonea, Bpr trebuie sa ia act de acest si apoi sa fie citit in plenul reunit, urmand ca Zgonea sa isi piarda automat functia de presedinte al Camerei Deputatilor.
Detalii despre acest proiect, aici.
Tariceanu a mai dorit sa faca aceasta convocare si saptamana trecuta, insa nu a reusit, intrucat nu a venit niciun parlamentar membru in conducere, intrucat atunci era campanie electorala.
Ce spune Zgonea:
„Am constatat in ultima perioada, din partea domnului Tariceanu, o abordare asa, aroganta, de tip vataf, in care presedintele Senatului da dispozitii si ordona presedintelui Camerei, stabileste ordinea de zi a Birourilor permanente reunite, stabileste cand si cum ne intalnim. I-am explicat domniei sale si in scris si telefonic ca acest lucru este complet neregulamentar, dar ne-am obisnuit cu chestiunea asta complet neregulamentara pe care o fac colegii nostri. Domnul Tariceanu am observat ca are opinii si politice cu privire la activitatea Camerei Deputatilor, eu nu pot sa comentez acest lucru, pot sa va spun ca domnia sa, unilateral, a stabilit un nou mod de comunicare intre presedintii celor doua Camere pe care eu nu-l tolerez, dar il respect”, a spus Zgonea, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
El a adaugat ca Tariceanu i-a scris saptamana trecuta ca, in 24 de ore, sa-i raspunda cu privire la ordinea de zi pe care a stabilit-o. Zgonea a explicat ca i-a propus ulterior lui Tariceanu sa se vada luni, la ora 12.00, pentru a stabili agenda.
„Dansul m-a sunat ieri (n.r. – marti) si mi-a spus ca a hotarat, dupa ce a vazut pe site-ul Camerei ca aveam BPR, eu stiu ca BPR se stabilesc de presedintii celor doua Camere – el a spus ca am hotarat, i-am explicat ca eu am o procedura la Camera Deputatilor in care trebuie sa discut si cu liderii grupurilor parlamentare, pentru ca ordinea de zi la Camera se face cu acordul liderilor de grup, aceasta structura nu exista in Regulamentul Senatului. A insistat sa o facem aseara, i-am explicat ca nu se poate, liderii au refuzat sa facem intalnirea aseara ca toate grupurile parlamentare isi faceau evaluarea rezultatelor din companie. In loc sa-mi raspunda la intrebarea pe care i-am pus-o saptamana trecuta, domnia sa si-a arogat – asa cum face de obicei – sa imi trimita o scrisoare in care sa spuna, asa cum ai vorbit cu mine aseara te rog frumos sa imi spui ce ai vorbit cu liderii de grup si sa stabilim pentru astazi la ora 15,30. Eu ii spun sa respecte Regulamentul, astept scrisoarea pe care mi-a promis-o ieri in discutia telefonica in care imi spune care este punctul sau de vedere la cererea privind proiectul ordinii de zi de convocare”, a mentionat Zgonea.
El a afirmat ca se grabeste convocarea Birourilor permanente reunite pentru ca trebuie adoptat un proiect de hotarare de interpretare a articolului 38 din Statutul parlamentarilor care „ii enerveaza pe multi dintre liderii grupurilor parlamentare si pe vreo 84 de parlamentari”, interpretare care dezincrimineaza conflictul de interese pana in anul 2013.
„Aia este graba, nu credeti ca graba era legata de functia mea. Nu exista nicio urgenta, nu avem o motiune de cenzura, nu avem o solicitare stabilita prin Constitutie si prin Regulamente in ceea ce inseamna urgente. Ma socheaza ca un presedinte de Camera ales pe voturile PSD are acest tip de comportament cu un membru al Camerei Deputatilor care ii este egal. Probabil ca asa este in ALDE. Eu nu sunt presedinte de partid, eu nu negociez, l-am vazut pe domnia sa ca aici este arogant cu mine, dar pe treptele de la Kiseleff este foarte obedient. Acolo se impart functii importante pentru ALDE”, a aratat Zgonea.
Tariceanu i-a raspuns printr-o scrisoare in care propune convocarea birourilor permanente pentru ora 15.30, miercuri.
„Stimate domnule Presedinte,
Urmare a discutiilor purtate in cursul zilei de ieri referitoare la stabilirea unei date si ore acceptabile pentru organizarea sedintei Birourilor Permanente Comune, am inteles ca aceasta decizie nu o veti putea lua fara consultarea Comitetului Liderilor Grupurilor.
Prin urmare va rog sa aveti amabilitatea ca ala proxima reuniune pe care o veti avea cu Comitetul Liderilor Grupurilor sa le solicitati acordul pentru organizarea sedintei Birourilor Permanente Reunite astazi 8 iunie la ora 15.30.
Cu deosebita consdieratie,”