Sari direct la conținut

Zi de doliu în Cehia pentru victimele masacrului din Praga

HotNews.ro
Oamenii au depus flori și au aprins lumânări în fața Universității Carolină din Praga, unde un student a comis un atac armat, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Oamenii au depus flori și au aprins lumânări în fața Universității Carolină din Praga, unde un student a comis un atac armat, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Republica Cehă a declarat, sâmbătă, zi oficială de doliu pentru victimele atacului armat de la Universitatea Carolină din Praga comis în această săptămână, informează agenţia DPA.

Steagurile au fost coborâte în bernă pe clădirile publice şi panglici negre ataşate. Prim-ministrul Petr Fiala a chemat la un minut de reculegere la amiază (11.00 GMT). Comercianţii au declarat că vor ţine un minut de reculegere, notează Agerpres.

Multe evenimente dinainte de Crăciun au fost anulate şi televiziunea de stat difuza un program special.

Un student de 24 de ani a deschis focul joi după-amiază din clădirea principală a Facultăţii de Filosofie a Universităţii Karolinska (Carolină) asupra Pieţei Jan Palach, ucigând 14 persoane şi rănind 25.

Potrivit poliţiei pragheze, bărbatul înarmat, care deţinea legal un mare arsenal, apoi s-a împuşcat. El este suspectat că şi-a ucis tatăl înainte de masacrul din centrul Pragăi şi că ar avea o legătură cu moartea unui bărbat şi a fiicei acestuia acum o săptămână.

Servicii religioase de doliu s-au ţinut de asemenea în Catedrala Sfântul Vit din Praga şi în alte biserici. Au fost depuse flori şi aprinse lumânări în faţa clădirilor universităţii.

Numele unora dintre cei ucişi au fost făcute publice, inclusiv al Lenkăi Hlavkova, şefa Institutului de Studii Medicale din cadrul universităţii. Mesaje de condoleanţe au venit din toată lumea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro