Ziua Copilului, la bâlciul din sat: când puteam alege între o tură de carusel și vată de zahăr, eu mi-am cumpărat șosete

Ziua de 1 iunie nu era liberă când eram noi copii – poate doar dacă pica într-o duminică (Vă amintiți? Și sâmbăta se mergea la școală!). Dar știu sigur că în satul meu din Dobrogea, la începutul verii, când se coceau cireșele, era Duminica Mare. Ei bine, duminica asta nu era ca nicio altă duminică. Era magică pentru noi, toți copiii (chiar și pentru oamenii mari). Veneau „călușeii” în sat și era zi de bâlci. 

Bâlciul se întindea cât era Centrul de mare – adică drumul principal cu două benzi de drum pavat cu granit. Toată lumea din sat venea să vadă tarabele întinse de o parte și de alta a bordurii de pe marginea drumului, să se vadă cu unii, cu alții și să se plimbe „deal-vale” (n-am înțeles niciodată de ce se zicea așa, strada e foarte-foarte puțin în pantă).

Caruselul și toate minunile

Pentru noi, copiii, strada principală devenea un fel de „dumbrava minunată”: tarabe cu tot felul de jucărioare, tuturugi, mingiuțe colorate umplute cu rumeguș, atârnate de-un firicel de elastic, moriști de vânt, acadele lipicioase (sugiucuri de la turci) și nelipsita vată de zahăr, care se topea pe obraji și ne lăsa în urmă cu niște mustăți dulci. ‘Nea Nicoletto (italianul celebru în zonă pentru negoțul lui) era în mare vervă. Ne ademenea cu vocea lui jovială să mai bem un suc (cel mai bun suc din lume, cu sirop preparat în casă), să mai luăm un sifon sau o înghețată. Și ce înghețată! Cu gust de fericire și lapte praf.

Citește continuarea articolui AICI.