Sari direct la conținut

Siria: Trupele regimului si puternicul sau aliat, Hezbollahul libanez, au preluat controlul asupra orasului strategic Qusair

HotNews.ro

Regimul sirian si puternicul sau aliat, Hezbollahul libanez, au preluat miercuri controlul asupra orasului strategic Qusair, bastion al rebelilor de peste un an, repurtand astfel, dupa doua saptamani de ofensiva feroce, un important succes in fata rebelilor, scrie AFP.

Regiunea Qusar, situata in provincia centrala Homs, este strategica deoarece leaga Damascul de litoral, include mai multe drumuri de aprovizionare cu arme atat pentru armata cat si pentru rebeli si deschide calea pentru preluarea controlului total asupra orasului Homs.

Aceste dezvoltari de pe teren intervin in ziua unei reuniuni tripartite ONU/Rusia/Statele Unite consacrate unei conferinte internationale dedicata Siriei, la Geneva, si in conditiile in care Parisul si Londra acuza regimul Bashar al-Assad ca a recurs la arme chimice.

Orasul Qusair, apropiat de frontiera libaneza, a devenit emblematic atat pentru regim cat si pentru rebeli.

Potrivit rebelilor, puternicul partid armat libanez, aliat loial al regimului lui Bashar al-Assad, a servit drept varf de lance in aceasta ofensiva in care a pierdut zeci de combatanti.

Iranul, principalul sustinator al Hezbollahului, a „felicitat armata si poporul sirian” pentru victoria impotriva „teroristilor”.

La Geneva, subsecretarul de stat pentru Afaceri politice Wendy Sherman si adjunctul sau pentru Orientul apropiat Elizabeth Jones se intalnesc miercuri cu omologii sau rusi si cu mediatorul ONU si al Ligii Arabe Lakhdar Brahimi pentru a pregati conferinta de pace, denumita Geneva 2, a carei data ramane incerta.

Regimul sirian si-a dat acordul de principiu pentru a participa, in timp ce opozitia cere in prealabil demisia presedintelui Assad, oprirea luptelor si plecarea din Siria a combatantilor Iranului si ai Hezbollah.

Conflictul din Siria s-a soldat din martie 2011 cu peste 94.000 de morti, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului, provocand stramutarea a 4,25 milioane de oameni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro