Sari direct la conținut

UPDATE Reuniune la Targu Mures – Laszlo Borbely: Trebuie consultata societatea, nu suntem pregatiti pentru a lua o decizie. Nu neg ca sunt voci in Uniune care vor iesirea de la Guvernare / Kelemen Hunor: Recomandarea noastra este sa scoatem aceste probleme de pe ordinea de zi a Parlamentului, riscam o criza politica

HotNews.ro

Consiliul Reprezentantilor Unionali (CRU) va lua o decizie, sambata, la Targu Mures, cu privire pozitia UDMR fata de reorganizarea administrativ-teritoriala a tarii, dupa ce presedintii platformelor politice din UDMR, precum si cei ai organizatiilor teritoriale s-au pronuntat impotriva variantelor de reorganizare administrativ-teritoriala propuse de PDL, respectiv de presedintele Traian Basescu, noteaza Agerpres.

UPDATE 2 Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la intalnirea CRU ca problema trebuie scoasa de pe agenda parlamentului,pentru ca Romania risca o criza politica, reiterand faptul ca propunerile pentru 8 regiuni sau 8+2 nu sunt convenabile.

Declaratii Kelemen Hunor:

  • Trebuie sa avem o reforma administrativa si trebuie sa gandim in continuare reforma de reorganizare. daca partenerul nostru nu este in masura sa fie pentru recomandarile noastre, atunci recomandarea noastra este sa luam aceste probleme de pe ordinea de zi a parlamentului pentru ca altfel vom ajunge la o criza politica pe care noi nu dorim deloc sa o demaram.
  • Credibilitatea Romaniei ar fi distrusa. Noi nu dorim sa initiem o criza politica, asadar consideram ca aceasta problema sa nu mai fie dezbatuta si sa continuam descentralizarea.
  • Intreaga reorganizare s-a concentrat pana acum in jurul secuimii si a demarat intr-o retorica anti-secuime in ultimele zile nu am vb despre altceva decat de judetele covasna, harghita, mures si despre comunitatea maghiara si acestea sunt manevre de camuflaj pentru ca problema adevarata a romaniei nu este judetul Harghita sau Covasna.
  • Am avut greutati in ceea ce priveste legea minoritatilor, nu vom avea o lege pana pe 30 iunie – noi trebuie sa adoptam o elge care creeaza anumite cadre insititutionale care vizeaza atuonomie culturala, trebuie sa adoptam doar o lege care sa dea dreptul deciziei in mana comunitatilor care sa delege aceste drepturi la nivel local. nu vom adoopta alta lege a minoritatile, nu avemd reptul.
  • Pana pe 30 iunie vom incerca sa incepem noi dezbateri si sa intocmim raportul astfel incat proiectul de lege sa corespunde acestor asteptari.
  • La momentul de fata directia noastra este directia consecventei, rabdarii, pentru ca nu trebuie sa intram in niciun acord care nu este acceptabil din pozitia noastra.

UPDATE Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat la Targu Mures ca este nevoie de mai mult timp pentru consultari.

Declaratii Laszlo Borbely:

  • Punctul de vedere larg majoritar a fost ca nu putem accepta aceasta propunere de 8 regiuni sau 8+2 pentru ca trebuie o analiza mult mai detaliata, nu luata la repezeala, trebuie sa ne uitam la progamul de guvernarea si aceasta va fi probabil si propunerea noastra. Trebuie sa ne uitam la punctul de vedere al comisiei prezidentiale.
  • E o problema deschisa, noi suntem pentru descentralizare, pentru a avea decizia mai apropae de cetatean dar consideram ca mai avem nevoie de cel putin 2-3 luni de zile ca sa ne consultam si cu opinia publica si cu toti cei care vor avea evident niste schimbari. Deci, in acest moment consider ca nu suntem pregatiti pentru a lua o decizie. Va trebui sa discutam si schimbarea constitutiei si programul guvernamental.
  • Trebuie sa consultam societatea. Stiu ca sunt termene foarte scurte, din pacate trebuia sa discutam aceasta problema de mai demult.
  • Probabil mandatul va fi de a continua saptamana viitoare discutiile si sa asezam pe termeni constituationali, legislativi, in spiritul programului de guvernare.
  • Nu neg faptul ca sunt unele voci in uniune care vor iesirea de la guvernare, deci va fi o discutie si pe aceasta tema, insa majoritatea este pentru a continua
  • Sunt nemultumiri la nivelul filialelor judetene – satu mare, bihor, sunt judete unde este clar ca nu functioneaza coalitia la nivel local.

Presedintele Uniunii Democrate Maghiare din Romania, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, ca propunerea presedintelui Traian Basescu de reorganizare administrativ – teritoriala a tarii in opt regiuni plus doua judete „nu merge”, cum de altfel „nu merge” nici cea cu opt regiuni.

La finalul sedintei Consiliului Consultativ al Presedintilor Organizatiilor Teritoriale de la Targu Mures, liderul UDMR a declarat ca se contureaza o decizie unanima in ce priveste reforma administrativa, in directia de a nu sustine nici varianta PDL, cu 8 regiuni, nici varianta 8+2 doua judete mici.

Liderul UDMR a declarat ca majoritatea colegilor sai au sustinut amanarea reorganizarii administrativ teritoriale. „Sa lasam tara asa cum este, sa nu cream haos, iar specialistii sa faca o analiza foarte serioasa in privinta reformei administrative a tarii”, a declarat Kelemen Hunor.

„Facem consultarile cu platformele politice, mai incolo cu presedintii organizatiilor judetene si maine (sambata – n.r.) in CRU vom formula un punct de vedere. Nu am ce comenta nimic in acest moment. 8+2 nu merge, 8 nu merge. In rest discutam. Amanarea reorganizarii administrativ-teritoriale pana dupa alegeri trebuie acceptata de toata lumea daca nu exista consens pentru reforma in acest moment’, a afirmat Kelemen Hunor, inaintea inceperii consultarilor cu liderii platformelor politice din cadrul UDMR, la Targu Mures.

In privinta iesirii de la guvernare in cazul in care nu se va ajunge la un consens, liderul UDMR a reiterat ideea potrivit careia Uniunea nu doreste instabilitate politica.

„Nu dorim instabilitate politica, nu dorim instabilitate si economica si financiara dupa cea politica. Noi suntem interesati pentru mentinerea coalitiei in acest moment. Dar nu va depinde de noi”, a aratat acesta.

Potrivit surselor HotNews.ro o mare parte din reprezentantii UDMR printre care si organizatiile Mures, Salaj si Bihor refuza mentinerea Covasnei si Harghitei departe de Mures invocand faptul ca separarea populatiei maghiare se va reflecta si la alegerile electorale. Sursele citate sustin ca presiunile liderilor locali ai UDMR sunt sustinute si de o parte din parlamentari fapt care ar putea duce la respingerea ofertei facute de Traian Basescu.

„Liderul UDMR de la Mures este cunoscut ca opozant al acestei propuneri si este sustinut si de colegii de la Salaj, Bihor si Satu Mare. Principala problema este separarea pe regiuni a electoratului maghiar. Avem de o parte Muresul si de partea cealalta Covasna si separat Harghita. Lucru asta va duce la ruperea electoratului maghiar si riscam sa pierdem votanti. Sedinta va fi una tensionata”, au declarat sursele HotNews.ro.

Presedintele Traian Basescu i-a avertizat pe partenerii de Coalitie ca daca regionalizarea se va amana, se va initia proiectul de descentralizare a deconcentratelor si, totodata, vor fi comasate anumite comune cu numar mic de locuitori. Sursele citate sustin ca o eventuala descentralizare si desfiintarea comunelor mici nu convine UDMR care risca sa piarda oameni numiti in functii administrative. In cazul in care se va refuza regionalizarea, o alta problema a UDMR va fi si blocarea statutului minoritatilor de catre PDL, sustin aceleasi surse.

Consiliul Reprezentantilor Unionali va dezbate, sambata, printre altele, raportul politic al presedintelui Uniunii, va alege presedintele si Comisia Permanenta a CRU si ii va confirma in functie pe membrii Secretariatului General.

De asemenea, vor fi alesi membrii Comisiei de Cenzori al Uniunii, se va adopta regulamentul de functionare a CRU in baza modificarilor aduse Statutului UDMR la Congresul de la Oradea din acest an, va adopta regulamentul de organizare si functionare a Secretariatului General si cel de functionare a Consiliului Permanent al Uniunii.

La reuniunea CRU va fi adoptat regulamentul de organizare si functionare a Consiliilor Regionale ai Alesilor Locali, cel de organizare si functionare a Consiliului Consultativ al Platformelor Uniunii

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro