Așa cum procurorii se plâng că judecătorii le plimbă cazurile, cetățenii au și ei dreptul să reclame că Parchetele le amână, cu anii, plângerile sau le țin dosarele la sertar

O schismă periculoasă pentru drepturile fiecărui cetățean se conturează: procurori se prezintă drept băieții buni, care sunt împiedicați de judecători să recupereze banii de la cei corupți. 

În frigul umed al acestor zile, care îți intră imediat în oase, o femeie cu fes alb și fular răsucit de mai multe ori în jurul gâtului este alături de protestatarii din Piața Victoriei. Și ea luptă contra „justiției capturate”. Numai că pentru Elena Emacu, așa se numește femeia, capturarea justiției a avut loc în birourile procurorilor. 

Un dosar pierdut

Fata Elenei, Ecaterina, a murit după un periplu prin spitalele bucureștene.

Ca multe alte cazuri din Sănătate, dosarul Ecaterinei a fost amânat cu anii. Dar nu la tribunal, ci în faza de cercetare penală. A și fost pierdut, apoi găsit, brusc, chiar azi, după ce Snoop a publicat cazul Ecaterinei. E mai greu să găsești ceva dacă nu cauți.

Atât în filmul Recorder, dar și în alte mărturii care curg în aceste zile, procurorii povestesc cât de greu le e să înfrunte sistemul. Pentru că sistemul a fost deformat, spun ei, astfel încât să-i scape pe cei care încalcă legea. Judecătorii le iau la puricat dosarele și le întârzie cazurile, spun procurorii. Apoi vine prescrierea.

Dar câte dosare întârzie la procurori? Câți moguli ai sănătății, dintre cei pe care pacienții i-au reclamat, au fost trimiși în judecată? Și câte cazuri au fost păstrate la sertar, pentru ca un politician sau un cetățean obișnuit să fie „fiert”? Iar asta e strict treaba Parchetelor.

Nimeni nu are putere câtă are procurorul

Foarte bine că judecătorii sunt în atenția publică. Dar procurorii nu pot să devieze problema „Justiției capturate” doar la șefii Parchetelor sau la judecători.   

Legea îi oferă, în faza de urmărire penală, o putere maximă procurorului de caz. Și tocmai pentru că puterea e atât de mare, magistratul are răspunderea de a o folosi responsabil. 

Dacă un judecător amână la nesfârșit un dosar, tu, fie că ești parte sau ești din public, poți să vorbești despre asta. Când un procuror procedează la fel, nu poți să vorbești. Pentru că urmărirea penală e secretă, din motive întemeiate. Forța procurorului este, în acea etapă, aproape supremă. Puterea vine cu o răspundere. 

Cine pierde timpul?

Intervievat de HotNews, un procuror DNA se plângea în legătură cu introducerea camerei preliminare. Dar camera preliminară apără nu doar drepturile celui trimis în judecată. Camera preliminară este filtrul care se asigură că justiția nu consumă apă nepotabilă. Așa se eficientizează procesul. Ea nu lasă cazurile prost alcătuite să ajungă în instanță ca să se consume degeaba timp, bani și risc. 

Se discută mult despre riscul ca „cineva” să confiște protestele. Nu e deloc simplu. Oamenii nemulțumiți de justiție vin din tabere, credințe și situații diferite. Pentru Elena Emacu, frigul nu vine de la instanțe, ci de la munca procurorilor. 

Parchetul a rătăcit un dosar, ca pe o scrisoare pierdută, și, în mod miraculos, l-a regăsit abia când situația a devenit publică. În cazul în care femeia era nu reclamantă, ci urmărită, nu ar fi vorbit niciodată, căci avea restricție și era ocupată cu apărarea. 

Dacă la un moment dat cazul Emacu se va prescrie, nu judecătorii au pierdut timpul.