Sari direct la conținut

14 medici de la Spitalul Județean Arad au demisionat sau au cerut pensionarea, alți 83 de angajați și-au luat concediu. Manager: Este o panică generală / Nu avem niciun infecționist

HotNews.ro
14 medici de la Spitalul Județean Arad au demisionat sau au cerut pensionarea, alți 83 de angajați și-au luat concediu. Manager: Este o panică generală / Nu avem niciun infecționist

Paisprezece medici de la Spitalul Județean de Urgență din Arad au demisionat sau au făcut cereri de pensionare în ultimele zile, invocând că își pun familiile în pericol, iar alte peste 80 de cadre medicale au intrat în concediu, potrivit managerului unității medicale, Carmen Lucuța. Ea spune că la acest moment spitalul nu are niciun doctor infecționist, pentru că cei 6 medici din secție „nu se pot prezenta din motive de sănătate”, iar situația este critică și la Secția ATI.

Managerul Spitalului Județean Arad, Carmen Lucuța, a declarat, miercuri, la Digi 24, că în ultimele zile 9 medici au cerut să se pensioneze, iar alți 5 și-au dat demisiile, „din motive personale, cum ar fi că își pun familiile în pericol”. De asemenea, alți 83 de angajați ai spitalului, între care 35 de medici, au intrat în concediu în ultimele zile.

Ea a susținut că „până în acest moment personalul medical a fost protejat”, dar că spitalul mai are echipamente de protecție doar pentru ziua de miercuri: „Astăzi avem echipamente de protecție, mai departe nu știu. Așteptăm să vină, ni s-a spus că primim”.

Întrebat ce se va întâmpla cu pacienții în aceste condiții, managerul Spitalului Județean Arad a spsus că la acest moment sunt internați 347 de pacienți, la o capacitate de 1.330 de paturi.

„Sunt doar câteva secții cu deficit mare de medici, respectiv ATI și Boli infecțioase. La Boli infecțioase, din 6 medici nu avem în acest moment niciunul. Din motive de sănătate nu se pot prezenta la spital și îi suplinesc medici de la Pneumologie. La ATI, unde s-a suplimentat cu 13 numărul de paturi, pentru cazurile de COVID, sunt doar 10 medici, din care 2 sunt în concediu. La acestă secție am încadrat 6 medici cu contract pe perioadă determinată, dar tot mai avem nevoie. Este o panică generală”, a adăugat managerul Spitalului Județean Arad.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro