16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liberă, relatează News.ro.
Statul Major al Forţelor Aeriene transmite că incidentele au fost înregistrate la mai multe baze aeriene: Baza 86 Aeriană Borcea – 2 incidente; la Baza 90 Transport Aerian Otopeni – 1 incident; Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu – 7 incidente; Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii – 6 incidente.
Statul Major al Forţelor Aeriene a precizat că în cazul acestor incidente este vorba despre suspiciuni, „pentru că nu s-a putut stabili întotdeauna cu certitudine dacă au fost într-adevăr drone sau alte aparate de zbor”, notează Europa Liberă.
Cele mai recente astfel de incidente au avut loc al Baza Mihail Kogălniceanu.
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, la jumătatea lunii aprilie, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse. În acest caz a fost sesizat Parchetul Militar.
O nouă dronă a fost semnalată în apropierea Aeroportului „Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa, în 17 aprilie, militarii afirmând că aceasta era, cel mai probabil, de natură comercială şi că a evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse. Şi în acest caz a fost sesizat Parchetul Militar.