18 martie 2016 – jihad la Bruxelles
Ceea ce ar fi fost, până în urmă cu câteva luni, un scenariu dificil de imaginat este din nou realitatea cotidiană pe străzile Europei. După încleştarea pariziană de la Saint-Denis, o altă confruntare urbană s-a petrecut ieri în Bruxelles, în spaţiul unui cartier care a devenit sinonim cu impunitatea jihadistă, Molenbeek. Poliţia belgiană a capturat pe Salah Abdeslam, unul dintre cei care au imaginat şi executat carnagiul din 13 noiembrie 2015.
Dincolo de ştirea de presă se află semnificaţiile pe care nu le mai putem nega, în numele sacrosanctei corectitudini politice. Sanctuarul în care îşi găsise adăpost teroristul nu este un îndepărtat cartier din Orientul Mijlociu, ci un spaţiu care se află în miezul Europei politice. Departe de a fi fost un fugar care alege siguranţa unui stat devastat de războaie civile, jihadistul a ales comfortul continental. Lunile de căutare şi de muncă poliţienească nu fac decât să releve amploarea şi soliditatea reţelelor de care teroarea se serveşte, în Europa. Euforia oficialilor de la Bruxelles şi de la Paris este una care maschează,inabil, propria incompetenţă. Mobilizările militare, intenţiile belicoase sunt strategii destinate să ascundă absenţa unui proiect realist, susceptibil de a gestiona această ameninţare care se află între graniţele Europei.
Salah Abdeslam nu este un monstru sanguinar, el nu este un ucigaş în serie animat de instincte hollywoodiene. El este un exemplar din nouă umanitate modelată de tenacea propagandă islamistă. Alegerile sale nu au nimic întâmplător. Ele sunt determinate, implacabil, de o matrice culturală şi ideologică. Totalitarismul islamist propune o agendă de acţiune, care implică violenţa şi teroarea. Subminarea cetăţeniei, prin apelul la fanatism şi la solidarităţi ancestrale, este un scenariu ce se extinde, progresiv, dincolo de graniţe, dincolo de naţiuni. Salah Abdeslam şi cei asemenea lui ilustrează o mutaţie de adâncime- islamismul are acum propriile sale rădăcini europene. El deţine resursele simbolice de a fi o mişcare autonomă, capabilă de supravieţuire şi de extindere.
Ceea ce se întâmplă acum este capătul de drum al unei istorii care a început în urmă cu decenii. Fragmentarea cetăţeniei şi renunţarea la setul de valori care ne ţin împreună au constituit solul din care se hrăneşte această contestare islamistă. Cu fiecare comunitate care se guvernează religios, în afara legii civile, cu fiecare gest prin care statul secular este subminat, cu fiecare ocazie în care drepturile constituţionale ale femeilor sunt îngrădite, invocând legea islamică, Europa a consimţit la abdicarea de la contractul pe care se întemeiază ordinea ei intelectuală, juridică şi morală. Atacatorii din noiembrie de la Paris sunt emblemele acestui eşec istoric al Europei. Ei sunt vocile unui univers care a crescut şi s-a dezvoltat, în impunitate, sub semnul diferenţei,al izolării şi al misionarismului.
INTERVIURILE HotNews.ro