200 de ani de la primele călătorii pe care oamenii obișnuiți le-au făcut cu trenul – Ce viteză putea atinge locomotiva cu abur de la 1825

Anul 2025 este unul special pentru călătoriile cu trenul fiindcă se împlinesc 200 de ani de la prima cale ferată publică ce folosea locomotive cu abur, atunci fiind și prima oară când un număr important de pasageri au putut călători cu trenul. În Marea Britanie vor fi multe evenimente în cinstea aniversării și vor fi scoase pe șine locomotive istorice. Cum a fost construită această cale ferată? Ce obstacole au fost de depășit?

Stockton – Darlington, prima cale ferată din lume deservită de locomotive

Primele locomotive cu abur au fost construite imediat după 1800, dar a durat câteva zeci de ani până când lumea a fost convinsă că locomotivele, și nu caii, trebuiau să tracteze vagoanele. Aceste prime locomotive puteau fi întrecute de oameni care alergau, se defectau repede și erau extrem de grele, așa că șinele se rupeau uneori. Industria feroviară era abia la început, însă avea să progreseze enorm și să schimbe lumea.

Până la 1825 foarte puțini oameni au avut posibilitatea de a călători cu trenul fiindcă au fost construite doar câteva locomotive și nu existau căi ferate de lungime mare. Construirea „Stockton and Darlington Railway” în nord-estul Angliei avea să schimbe totul. Trebuie reținut că această cale ferată a fost construită pentru a transporta cărbune și a reușit să devină profitabilă. A fost însă și ocazia ideală pentru a testa reacția pasagerilor și pentru a dovedi că trenul are un viitor dacă unele aspecte tehnice vor fi îmbunătățite.

Câțiva industriași din Marea Britanie au venit după 1820 cu ideea de a construi o cale ferată de la Darlington la Stockton pentru a reduce consistent prețul de transport al cărbunelui și pentru a scurta mult și durata. Exista și un proiect concurent de a construi un canal, dar ar fi fost extrem de scump și nu venea cu mari avantaje în raport cu costurile.

George Stephenson, rămas în istorie ca „părinte al căilor ferate” pentru locomotivele fiabile construite, a condus un proiect complicat în urma căruia au fost instalați 60 km de linii.

La studiul din teren, George Stephenson a fost ajutat și de fiul său Robert care avea 18 ani în 1821. Un mare pas înainte față de căile ferate experimentale de pe la 1810 a fost că liniile rezistau și nu se mai rupeau sub locomotive. Fără folosirea unui fier forjat de calitate calea ferată de la 1825 nu putea fi un succes, dar până la acea reușite s-au făcut multe încercări terminate (uneori) prost.

În volumul „A short history of trains” – semnat de Christian Wolmar – se explică faptul că linia dintre cele două orașe nu a fost ușor de construit, fiindcă trecea printr-o zonă mlăștinoasă și trebuia traversat un râu, așa că în premieră, Stephenson a fost nevoit să găseascp soluții inginerești pentru a depăși obstacolele. Mlaștina a fost umplută cu câteva tone de piatră spartă, iar un arhitect a construit un pod de piatră peste râu.

O linie care a pus multe probleme

Trei ani a durat lucrarea, iar în 1825 cursa inaugurală a fost făcută de o locomotivă construită la fabrica lui Stephenson, Locomotion No 1 care a tras în cursa inaugurală 34 de vagoane ce transportau bunuri, dar și 600 de pasageri. Stockton and Darlington Railway (S&DR) avea 42 km lungime. Viteza maximă posibilă era de 24 km/h, iar locomotiva cântărea peste șase tone.

Marea problemă era că locomotivele lui Stephenson nu erau fiabile și se defectau des, astfel că patronii au mizat mult și pe tracțiunea cu cai. Unele trenuri aveau atât vagoane de marfă cât și de pasageri.

Linia nu era dublă și deci erau puține locuri cu „bucle” unde două trenuri din sens opus puteau trece simultan. Cum nu existau reguli clare de circulație, fiindcă nu existase vreun loc cu trafic feroviar mai intens, au fost și cazuri în care mecanicii s-au certat pentru a decide cine să treacă primul.

Mai mult, gestionarii „drumului de fier” au făcut greșeala de a lăsa oamenii să vină pe linie cu diverse drezine improvizate care erau extrem de periculoase și duceau adesea la accidente, se mai scrie în cartea „A short history of trains” .

Între cele două orașe erau 42 km și cărbunele putea fi transportat rapid de la mină la port și a fost creat un model care avea să fie replicat de multe ori. În niciun an de la deschiderea liniei, prețul transportului cărbunelui a scăzut cu mai mult de 50% pe distanța dintre cele două orașe, dat fiind că putea fi dus mai rapid, mai ușor și în cantități mai mari.

Nu trebuie uitat că totul se întâmpla la 1825, adică acum foarte mult timp. Spre comparație, prima cale ferată de pe teritoriul actual al României avea să funcționeze trei decenii mai târziu, iar prima locomotivă construită la Reșița avea să circule după 1870.

Negustorul de lână cu idei strălucite

Linia nu ar fi existat fără eforturile unui negustor de lână din Darlington, Edward Pease.

Pease a rămas celebru pentru un citat: „Lăsați țara și construiți căile ferate, iar căile ferate vor clădi țara”. Cum aveau să o dovedească proiectele mamut cu linii de cale ferată de mii de km în SUA, Canada sau Rusia, trenurile au contribuit activ la creșterea întinderii unor țări și la fondarea unor orașe ce aveau să devină foarte mari datorită „boom-ului” economic generat de existența căii ferate.

Un cronicar nota la 1825 că, pentru întâia oară, omul este pe distanțe lungi mai rapid decât animale precum caii, vulpile sau iepurii, scrie Bill Laws, în volumul „Fifty Railways that changed the course of history”.

Într-o notă mult mai serioasă, Bill Laws explică faptul că linia este importantă și fiindcă a fost o „rampă de lansare” pentru faimosul inginer George Stephenson, care a dovedit că știe ce face și că are idei bune. În doar cinci ani, el avea să dezvolte locomotive mult mai fiabile și mai rapide care aveau să arate clar faptul că aceste mașinării reprezintă viitorul transportului terestru.

Însă linia de la Darlington la Stockton a rămas în istorie mai ales datorită ecartamentului de 1.435 mm folosit acum la căile ferate din majoritatea țărilor lumii. Un alt lucru esențial: linia s-a dovedit a fi profitabilă și a oferit un exemplu pe care multe comunități aveau să-l urmeze.

Și după succesul din 1825 rămânea o problemă cheie: locomotivele aveau viteze reduse din cauza cantităților insuficiente de abur produse de cazane și s-a încercat de exemplu, fără prea mult succes în primii ani, dotarea cazanului cu tuburi calibrate plasate la baza coșului, prin care se evacua cu presiune aburul din cilindri.

Prima cale ferată în adevăratul sens al cuvântului, construită pentru transportul de pasageri, avea să se deschidă la 1830, între două mari orașe industriale: Manchester și Liverpool, tot în Anglia.

Sursa foto: Dreamstime.com