2015 – un bilanţ provizoriu
Orice bilanţ de an este o încercare, subiectivă, de a surprinde imaginea în mişcare a unui peisaj politic. Personaje, instantanee, tragedii, acte groteşti, toate se încadrează in acest montaj destinat să servească ca un auxiliar memoriei colective a viitorului. Anul 2015 nu face excepţie- între momente de solidaritate autentică şi tranzacţii oneroase, el se înscrie în parcursul unei Românii dominate, incă, de logica familiară a patronajului politic, a cleptocraţiei şi ineficacităţii endemice. Povestea lui este povestea unei societăţi parazitate de statul ce îi sufocă dezvoltarea şi o condamnă la un purgatoriu ce pare fără de sfârşit.
“Colectiv”
2015 este, pentru cei mai mulţi dintre noi, un an “colectiv”. Tragedia din 30 octombrie a expus, de o manieră dureroasă, incapacitatea României oficiale de a fi altceva decât o sumă de agenţii, ministere, primării şi inspectorate măcinate de corupţie endemică. De la ISU la primăria sectorului 4,numitorul comun a fost dat de această incredibilă ramificare a traficului de influenţă şi a clientelismului. Morţii de la “ Colectiv”, al căror nume creşte cu fiecare zi, sunt un sacrificiu inutil şi tragic impus românilor de un sistem de stat ce s-a constituit prin sedimentarea iresponsabilităţii. Programat să servească doar pe cei care îi sunt stăpâni, statul român nu are nici capacitatea, nici voinţa de a fi un reazem pentru cetăţenii acestei ţări. Spitalele în care bacteriile par să fie încastrate în pereţii clădirilor sunt locurile pe care oficialii români le prezintă ca spaţii dedicate medicinei şi binelui public. Primăriile în care totul este de vânzare sunt descrise ca instituţii europene. Totul este o imensă butaforie, menită să ascundă realitatea unei ţări subdezvoltate, în care viaţa omenească este privită ca un detaliu insignifiant.
Poate de aceea revolta morală care a urmat dramei de la “Colectiv” a venit ca o surpriză- ea a însemnat mobilizarea celor pentru care ideea de cetăţenie mai are , încă, un sens, în pofida dezamăgirilor şi a retragerilor succesive. O solidaritate unică s-a născut în acele zile. O solidaritate pe care nu avem dreptul să o uităm, spre a onora memoria celor care nu mai sunt. Vocea revoltei a fost vocea unei societăţi care a încetat să mai fie prizoniera unui stat abuziv. Emanciparea ei stă sub semnul acestei autonomii care este câştigată prin înfruntare cu statul. Iată mesajul sub care este plasat anul 2015.
Revolta colectivă a marcat şi sfârşitul unuia dintre cele mai dezonorante intervale din istoria noastră postcomunistă- demisia lui Victor Ponta închide un capitol modelat de aroganţă, impostură, iresponsabilitate şi cupiditate. Victor Ponta, omul care a vrut să fie preşedinte, s-a dorit domn peste o naţiune de sclavi omeniţi cu mită electorală. Traseul său, ca şi cel al lui Dan Şova, este acela al parvenitismului şi venalităţii. Căderea sa este finalul unei istorii de arivism. Asemeni patronului şi maestrului său, Adrian Năstase, Victor Ponta se prăbuşeşte sub povara propriului său orgoliu nemăsurat. Amintirea sa rămâne una a ruşinii şi compromisului imund.
Corupţia şi privilegiile
Dincolo de demisia lui Victor Ponta şi de instalarea premierului Cioloş, prea puţine dintre datele ce definesc statul român, ca stat parazit şi entitate prădătoare în raport cu societatea, sunt schimbate cu adevărat. Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD îşi conservă capacitatea de a fi un vector al imobilismului, stagnării şi subdezvoltării. Mesajele transmise de Liviu Dragnea sunt lipsite de ambiguitate: PSD defineşte limitele libertăţii de manevră, în camere, ale noului guvern. Faţă cu o opoziţie impotentă şi lipsită de imaginaţie, PSD are şanse considerabile de a utiliza intervalul guvernării Cioloş pe o anticameră a victoriei electorale.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât statul român, în retragere după revolta morală de la fine de an, îşi redescoperă misiunea sa fundamentală, aceea de apărare a privilegiilor. Votul în chestiunea pensiilor speciale este o hârtie de turnesol ce probează conservarea instinctului sfidării şi al dispreţului . Suveranitatea Camerelor ascunde atotputernicia unui grup de cetăţeni ce ignoră,în mod deliberat, egalitatea constituţională. România este,în continuare, stăpânită de această comunitate ce manipulează legea, în propriul ei beneficiu.
De la Sorin Oprescu la Remus Truică, o serie de personaje, mai mult sau mai puţin groteşti, şi-au construit cariere şi averi prin spolierea bugetului naţional şi prin instituirea unui regim al impunităţilor şi al complicităţilor.Tot ceea ce putea avea un sens nobil a fost denaturat şi murdărit, de la binele comun la proprietatea însăşi.
Amploarea acestei operaţiuni de devalizare dă măsura metastazei cancerigene ce se suprapune peste instituţiile statului român însele. Statul este un corp care trăieşte în simbioză cu prădătorii-corupţia şi privilegiile sunt unite. Iată lecţia confirmată de anul 2015.
INTERVIURILE HotNews.ro