Skip to content

A doua medalie în două zile pentru David Popovici. Campionul olimpic a cucerit aurul, stabilind un nou record

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Trofeului Settecolli, sâmbătă, la Foro Italico, după ce cu o zi în urmă obținuse argintul la 50 m liber.

În proba-regină a natației, românul a încheiat cursa în 47,26 de secunde, stabilind un nou record de timp în această probă pentru competiția de la Roma, potrivit GOLAZO.

Cu ocazia finalei de la 100 m liber, sportivul legitimat la CS Dinamo l-a învins și pe Guilherme Santos Caribe, brazilianul care terminase înaintea lui în finala de la 50 m liber.

Înotătorul sud-american s-a clasat pe locul al 2-lea în această seară, cu un timp de 47,88 secunde, iar podiumul a fost completat de Kristof Milak, din Ungaria, cu 47,89 de secunde.

Duminică, David Popovici va concura la Foro Italico și în proba de 200 m liber.

Clasamentul finalei de la 100 m liber:

  1. David Popovici (România) – 47,26
  2. Guilherme Santos Caribe (Brazilia) – 47,88
  3. 3. Kristof Milak (Ungaria) – 47,89
  4. Jere Hribar (Croația) – 48,06
  5. Carlos D’Ambrosio (Italia) – 48,18
  6. Lorenzo Ballarati (Italia) – 48,64
  7. Manuel Frigo (Italia) – 48,76
  8. Jack McMillan (Marea Britanie) – 48,93