24 ianuarie, manifestari de Ziua Unirii
Romanii aniverseaza in 24 ianuarie, 147 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza. In zi de sarbatoare, au fost organizate manifestari in toata tara. Presedintele Traian Basescu a participat la ceremoniile de la Focsani iar premierul a jucat hora unirii la Iasi.
Traian Basescu le-a spus romanilor ca tara se va reintregi atunci cand si Republica Moldova va intra in Uniunea Europeana. El a avertizat insa romanii le va fi greu si imediat dupa integrare.
La Focsani este organizat si un moment istoric evocator, Mos Ion Roata si Unirea, sustinut de actori ai Teatrului National din Bucuresti, Valentin Uritescu, Geo Costiniu si Matei Alexandru si ai Teatrului Municipal din Focsani. Ansambluri folclorice sustin momente coregrafice.
Manifestarile de la Iasi, programate sa dureze doua ore au fost scurtate la o jumatate de ora, din cauza gerului.
Si in Bucuresti, in Dealul Patriarhiei, s-a jucat hora Unirii la care a luat parte si Patriarhul Teoctist.