245 de cetăţeni români au fost repatriaţi duminică din Israel
Încă 245 de cetățeni români au fost repatriați din Israel prin intermediul a două curse operate de compania TAROM, respectiv două curse operate de o companie aeriană privată, a anunțat luni dimineață MAE.
- „În continuarea informațiilor transmise în contextul deteriorării situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma demersurilor efectuate de Celula de Criză a MAE, la data de 8 octombrie 2023, 245 de cetățeni români au fost repatriați din Statul Israel, printre care și 2 grupuri de pelerini, prin intermediul a două curse operate de compania TAROM, respectiv două curse operate de o companie aeriană privată.
- Pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, se află o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv și a Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah cu scopul de a acorda asistență consulară cetățenilor români aflați pe aeroport. De asemenea, MAE precizează că o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă ale Celulei de Criză MAE s-a deplasat în cursul zilei de 8 octombrie 2023 în statul Israel, în vederea sprijinirii eforturilor de repatriere a cetățenilor români, deja întreprinse de către misiunile consulare implicate”, a transmis MAE.
MAE nu precizează câți români mai sunt acum în Israel.
În jur de 800-900 de români erau sâmbătă în vacanță sau în pelerinaj în Israel, iar autorităţile române caută soluţii pentru a-i aduce în țară, a declarat sâmbătă președintele Klaus Iohannis. Ministerul român de Externe a anunțat că a fost activată Celula de criză.
MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Statul Israel să îşi reprogrameze călătoria şi să urmărească rubrica „Alerte de călătorie” de pe pagina de internet a MAE.
Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro şi la numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum şi cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://telaviv.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en şi www.mae.ro – rubrica „Sfaturi de călătorie” şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”. (sursă foto DreamsTime)