Sari direct la conținut

50 de ani de la un eveniment meteo excepțional din România

HotNews.ro
Crisul Alb, langa Gurahont, Foto: Shutterstock
Crisul Alb, langa Gurahont, Foto: Shutterstock

​O zi tropicală la început de primăvară. Așa a fost ziua de 21 martie 1974 în comuna Gurahonț din județul Arad, unde temperatura a trecut de 30 ºC. A fost cel mai devreme în an când în țară s-a înregistrat așa temperatură ridicată, potrivită lunii iunie. De ce este recordul așa de spectaculos și când au mai fost peste 30 de grade în martie?

Maxima a fost de +30,7 ºC la Gurahonț, în acea zi de martie 1974. Normalul perioadei ar fi fost de 11-12 C, așadar avem o abatere de aproape 20 de grade. La polul opus a fost ziua de 21 martie în 2018, când la prânz maxima a fost de -0,3 C și a nins în comuna din jud Arad.

În aceeași zi s-au înregistrat temperaturi extrem de mari la Săcuieni (Bihor), +29 ºC și la Vărădia de Mureș (+28,7 ºC), arată datele ANM trimise către HotNews.ro.

„Zile tropicale” sunt numite de către meteorologi acele zile în care temperatura maximă trece de 30 C, iar ele apar în general între a doua parte a lui mai și prima parte din septembrie la altitudinile joase. Exemplul Gurahonț arată că pot apărea la începutul decadei a treia din martie, în timp ce la final de an a fost un singur exemplu uimitor în noiembrie (30,5 ºC la Călăraşi, în data de 1 noiembrie 1926). Aceea a fost cea mai târzie temperatură de peste 30 C măsurată vreodată în țară.

Gurahonț este o comună cu 3.500 de locuitori din județul Arad, o localitate compusă din mai multe sate și aflată pe valea Crișului Alb, la 100 km de Arad. Este menționată pentru prima oară în documente de final de secol XIV și acolo există și un parc dendrologic la care contribuie și universitățile din Timișoara și Oradea.

Recordul meteo este din anii 70 și este cu atât mai uimitor, cu cât în acea perioadă nu se vedeau efectele încălzirii climei și anii 70 au adus și cele mai răcoroase luni de vară de când există date meteo complete în România. Pe atunci au fost luni iulie și august în care maxima nu a trecut de 30 – 32 C, așa că a fost cu atât mai de mirare o astfel de temperatură „tropicală” în 21 martie.

Încă o dovadă despre cât de ieșit din comun a fost episodul ține și de data apariției în an a primei temperaturi de 30 C la Gurahonț în ultimii nouă ani (ani foarte calzi, 2015-2023). Cel mai adesea au fost peste 30 C în prima decadă din iunie, iar în 2023 au fost abia pe 21 iunie.

La Gurahonț, temperatura medie a lunii martie este în general de 6-7 C, în cele mai reci luni fiind de sub 3 C, iar în cele mai calde, de peste 9 C. În ultimii nouă ani nu au fost temperaturi de peste 26 C la Gurahonț în luna martie. Stația meteo Gurahonț se găsește la o altitudine de 179 m.

30 de grade în martie – cazuri rare

Tot în 1974, dar pe 23 martie, au fost +30,6 C în satul arădean Miniș, un loc cunoscut pentru vin, crame și struguri.

La 1947 au fost +30 ºC la final de martie la Călărași (+30,8 ºC ) și Alexandria, +30 ºC . Tot pe data de 30 martie au fost +29,2 ºC la Roșiori de Vede, +29,2 ºC la Caracal și +29 C la București Băneasa și Craiova, arată datele ANM.

Anul 1952 a adus cele mai ridicate temperaturi măsurate în țară în a treia lună din an, cu un record de +32,8 C la Odobești. De altfel, sfârşitul lunii martie 1952 a fost foarte cald, în aceeaşi zi de 30 martie, înregistrându-se maxime pe ţară ce nu au mai fost depășite în martie: (31,8 C La Focșani, 31,5 C la Basarabi, 31,2ºC la Medgidia; 30,6ºC la Sibiu; 30,5ºC la Griviţa; 30,4ºC la Constanţa; 30,1ºC la Cernavodă.

La final de martie 1951 au fost +30,2 C la Giurgiu.

Pe 31 martie 1968 au fost +30,4 C la Negrești (jud Vaslui).

Gurahonț – Când au fost pentru prima oară 30 C în ultimii nouă ani

2015: 6 mai

2016: 17 iunie

2017: 4 iunie

2018: 28 aprilie

2019: 9 iunie

2020: 7 iunie

2021: 18 iunie

2022: 3 iunie

2023: 21 iunie

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro