8 din 10 adolescenți intră zilnic pe TikTok și spun că au fost expuși la conținut politic în perioada alegerilor / Ce fel de conținut preferă

Peste 84% dintre adolescenții cu vârste între 14 și 19 ani care au cont de TikTok accesează platforma zilnic, iar mai mult de jumătate dintre ei (53,4%) o fac de mai mult de patru ori pe zi. În medie, tinerii petrec aproximativ două ore și jumătate pe TikTok, iar majoritatea își fac contul pe la vârsta de 13 ani. Totodată, 8 din 10 tineri au primit, în perioada campaniei electorale și în timpul alegerilor, conținut politic pe TikTok, conform unui studiu realizat de Fundația World Vision România, lansat pe 11 februarie, cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet.
- Mai mult de 4 din 10 tineri (41,6%) nu verifică informația furnizată pe TikTok
- 1 din 10 tineri și-a pus un diagnostic al unei probleme psihologice în urma vizionării conținutului de pe platformă.
Fundația World Vision România a lansat, marți, un studiu care arată că 8 din 10 tineri (84,2%) accesează platforma TikTok zilnic. Peste jumătate dintre aceștia (53,4%) accesează platforma de mai mult de 4 ori pe zi.
Timpul petrecut pe internet este direct corelat cu frecvența utilizării platformei TikTok: în medie, tinerii petrec două ore și jumătate pe TikTok pe zi, conform studiului, și peste 5 ore pe internet, în general.
În același timp, tinerii care accesează mai des și petrec mai multe minute pe platformă o consideră ca fiind mai utilă pentru ei.
Sondajul a fost realizat între 27 ianuarie și 2 februarie, iar World Vision afirmă că este reprezentativ la nivel național, cu o marjă de eroare de +/-3%. Eșantionul cuprinde 1178 de respondenți cu vârste între 14 și 19 ani (vârsta medie de 16,4 ani).
TikTok e divertisment pentru adolescenți
Întrebați care sunt motivele pentru care își deschid cont de TikTok, majoritatea tinerilor au spus că o fac pentru divertisment (74,2%), 43,5% pentru petrecerea timpului liber, 43,1% pentru informare, iar 33% pentru că majoritatea colegilor și prietenilor o folosesc.
Mai mult de jumătate dintre utilizatori (58,2%) consideră că platforma are un impact mai degrabă pozitiv asupra lor.

Ce fel de conținut preferă adolescenții
Întrebați ce tip de conținut vizualizează frecvent pe platforma TikTok, 79,2% dintre tineri spun că vizualizează conținut de divertisment, 46,3% conținut informațional, 45,7% social, 44,7% educațional, 19,7% politic și 14,8% pagini de știri. Un sfert dintre tineri (25,6%) creează conținut în platformă.
Tinerii urmăresc cel mai mult conturi ale prietenilor și persoanelor apropiate (76,8%), vedete (68,6%), specialiști în anumite domenii (36,7%), oameni politici (15,2%) sau jurnaliști (9,9%).

Conform rezultatelor studiului, nu există diferențe majore între urban – rural pe TikTok. Astfel, platforma este un instrument care atenuează diferențele, iar adolescenții din urban și rural au comportamente similare de consum.
8 din 10 au primit conținut despre alegeri
4 din 10 tineri nu verifică informația furnizată pe TikTok, iar 8 din 10 au primit conținut despre alegeri pe platformă, conform sondajului Generația TikTok.
Peste 41% dintre tineri nu verifică informațiile pe care le găsesc pe TikTok, însă dintre cei care le verifică, 84% caută informații suplimentare pe Google. Peste 43% dintre tineri consideră în mare sau în foarte mare măsură că informația furnizată de TikTok este credibilă, potrivit sursei citate.

8 din 10 tineri au primit, în perioada campaniei electorale și ulterior în perioada alegerilor, conținut pe TikTok despre alegeri.
Printre sentimentele pe care le aveau când vedeau aceste informații se numără:
- o treime s-au simțit informați (33,8%),
- aproape un sfert s-au simțit amuzați (23,6%),
- 2 din 10 adolescenți s-au simțit confuzi (19,6),
- 1 din 7 tineri s-au simțit revoltați (14,2%).

Mai mult de un sfert (27%) au distribuit mai departe conținut politic în perioada alegerilor.

De asemenea, timpul petrecut pe platformă este direct corelat cu percepția asupra credibilității acesteia. Cu cât stau mai mult pe platformă cu atât pare mai credibilă.
- Tinerii care consideră informația de pe TikTok credibilă și utilă petrec în general mai mult timp pe internet. Cu alte cuvinte utilizatorii intensivi, „high users”, tind să certifice/recertifice circular credibilitatea și utilitatea platformei TikTok.
Corelarea rezultatelor studiului arată că importanța verificării informațiilor primite crește odată cu înaintarea în vârstă a respondentului și trecerea lui într-o clasă mai mare.
Diagnostic pentru probleme psihologice pe TikTok
Mai mult, studiul World Vision România arată că 1 din 10 tineri și-a pus un diagnostic al unei probleme psihologice (depresie, autism, ADHD) în urma vizualizării de conținut pe TikTok, iar 6 din 10 tineri (61,2%) consideră că TikTok poate oferi sfaturi psihologice viabile, utile.
De asemenea, 53,5% dintre tineri consideră că TikTok poate oferi sfaturi medicale viabile/ utile.

Procentul copiilor care își pun diagnostice medicale sau psihice pe TikTok scoate în evidență o altă problemă: lipsa oportunităților pentru acești copii de a-și exprima temerile altfel și a-și pune diagnostice de certitudine cu psihologi și medici în viața reală, notează sursa citată.
Atragerea atenției tinerilor asupra acestor probleme poate contribui la educația lor, la recunoașterea simptomelor, precum și la accesul la informații altfel inaccesibile. De asemenea, poate facilita depistarea timpurie și diagnosticarea mai rapidă.
Persoanele de gen feminin sunt mai predispuse la autodiagnosticare cu afecțiuni psihologice sau, corelat, respondenții de gen masculin sunt mai puțin sensibili la informațiile psihologice.
Dintre tinerii care s-au ,,autodiagnosticat” cu o problemă psihologică pe TikTok, 7,8% au urmat un tratament pentru această afecțiune, recomandat de platformă, mai puțin de 1% din totalul respondenților.
Cu cât adolescenții petrec mai mult timp pe platformă, aceștia sunt mai predispuși la a urma tratamente pentru afecțiuni psihologice recomandate. Cu cât tinerii accesează mai des platforma TikTok, sunt mai încrezători în sfaturile medicale și psihologice de pe platformă. Tinerii cu o încredere ridicată în platformă consideră că TikTok oferă sfaturi medicale și psihologice utile.