„Capra cu trei iezi”. Maia Morgenstern despre ultimul ei film, care apare în cinematografe peste câteva zile: „O experiență intensă, totală, un film tulburător”

Maia Morgenstern a vorbit cu HotNews.ro despre „Capra cu trei iezi”, ultimul său film care urmează să fie lansat în cinematografele din România săptămâna viitoare, descriind filmările la acesta drept o experiență „intensă, totală”.

Difuzat pentru prima dată la Festivalul Internațional de Film Transilvania, mai cunoscut sub denumirea de TIFF, și apoi în câteva cinematografe selectate din țară în timpul verii și al toamnei, Capra cu trei iezi va avea în sfârșit premiera „generală” în cinematografele de la noi vinerea viitoare, pe 28 octombrie.

Pentru cei care poate încă nu au auzit prea multe despre film, el este o adaptare pentru marele ecran a poveștii clasice pentru copii cu același nume pe care Ion Creangă a publicat-o în urmă cu aproape 150 de ani. Filmul regizorului Victor Canache aduce însă înapoi sângele în povestea lui Creangă, după cum el însuși a povestit într-un interviu acordat HotNews.ro înainte de TIFF, descriind thriller-ul psihologic drept un „horror light”.

Cu Maia Morgenstern în rolul „caprei” și actorul Marius Bodochi în cel al „lupului”, Capra cu trei iezi a câștigat Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc la TIFF, toate biletele epuizându-se cu vreo săptămână înainte să fie difuzat la festival. Succesul a fost la fel de mare și ulterior, Capra cu trei iezi fiind „sold out” și în celelalte orașe din țară unde a fost prezentat ulterior înainte de marea premieră de vinerea viitoare.

Am vorbit cu Maia Morgenstern pentru a încerca să aflu mai multe despre cum se explică succesul lungmetrajului de debut al lui Victor Canache, ce a atras-o la film să accepte rolul, cum au decurs filmările din satul Malu cu Flori dintre Târgoviște și Câmpulung, și alte lucruri interesante.

Încep cu o întrebare pe care i-am pus-o și lui Victor Canache, regizorul filmului, chiar dacă cu el am avut ocazia să discut înainte de lansarea oficială la TIFF: Cum ați descrie Capra cu trei iezi pentru cei care încă nu l-au văzut și poate sunt în cumpănă dacă să meargă să îl vadă în cinematograf?

​Grea și frumoasă întrebare. Mă întrebați despre poveste, mă întrebați despre semnificație, mă întrebați despre film, mă întrebați despre personaj, mă întrebați despre lucrul cu regizorul. Mi-e drag să vorbesc despre toate pentru că a fost o experiență intensă. Uite, se face anul acuma și toate amintirile revin cu bune și cu foarte bune și cu rele și cu lucruri dificile și cu lucruri complicate; o experiență intensă, totală.

Dacă nu mi-ar fi teamă de cuvinte aș spune că da, o experiență totală. Percepția mea atunci când am văzut filmul, cred că n-am înțeles cu siguranță. N-am înțeles atunci ce o să fie, cum o să fie. Când am văzut rezultatul final și l-am văzut la TIFF, nu înainte, am fost copleșită.

Nu, nu știam, nu mă așteptasem, nu înțelesesem intensitatea. E un film tulburător, intens, misterios, curajos. Cred că i-aș spune în foarte multe feluri pentru că vorbește despre o temă nu actuală azi, actuală mereu. Mereu că de când e lumea și Pământul cunoaște basmul ăsta sau generația mea sau generațiile de dinaintea mea cunosc basmul ăsta. Sigur că e o alegorie sau o fabulă sau cum vreți să-i spuneți dumneavoastră sau vrem să-i spunem noi.

E vorba despre o femeie singură cu 3 copii, obligată să-și hrănească familia, obligată să facă față încercărilor, dificultăților vieții. O femeie, o persoană, o văduvă singură, aflată sub sub presiune în permanență, sub permanenta spaimă de a nu reuși să-și hrănească familia, spaimă pentru viața copiilor ei. Și iată că povestea și tot ce se întâmplă ne dovedește că avea dreptate, avea de ce să se teamă.

Agresivitatea lupului, cruzimea lupului, șiretenia lupului pune în pericol însăși permanența vieții de familie. Îi omoară doi dintre cei 3 copii și atunci își caută dreptatea. N-aș folosi cuvântul „răzbunare” că nu despre asta e vorba, ci să restabilească echilibrul, să-și aline cumva durerea. Iezii, copiii, nu i mai dă nimeni înapoi, însă dreptate se face.

E o poveste atât de cunoscută și e bine că e cunoscută dar viziunea nouă, onestă, puternică și sinceră, acesta este filmul. Vorbeam odată, îmi povestea Victor Canache că a încercat și cred că a reușit să fie el mulțumit, satisfăcut, a încercat să facă filmul pe care dorea să-l vadă el. Asta a fost o mărturisire importantă.

„Capra cu trei iezi”, un lungmetraj filmat în ruralul românesc

Sunt curios, ce v-a atras cel mai mult la acest film, mai ales că a fost unul venit din partea unui regizor aflat la debut și mă gândesc sigur, metaforic vorbind, că vă e masa plină de oferte tot timpul?

Nu tot timpul, nu tot timpul. V-aș răspunde cu toată sinceritatea, am fost surprinsă de această propunere și aș vrea să dau un răspuns, onest și direct, și poate și amuzant la întrebarea dumneavoastră: Am vrut să-l ajut pe Răzvan [n.r. cum îi spune doamna Morgenstern regizoriului Victor Canache). Cum spuneam mai devreme, eu n-am înțeles de la început cum și ce o să se întâmple cu acest proiect.

Pur simplu n-am înțeles. Poate că nici nu puteam, nu m-a adus mintea, imaginația. Am vrut să-l ajut pentru că și domnul Victor Răzvan Canache ne-a explicat și mi-a explicat de multă vreme. M-a atras determinarea, pasiunea, seriozitatea.

După aceea, văzând cum au lucrat și domnul Victor Canache și Luana Georgiță (n.r. producătoarea lungmetrajului) la realizarea, la producția acestui film, eram absolut impresionată, eram înduioșată. Era muncă formidabilă, aproape că nu cred că aș putea s-o descriu în cuvinte. Apoi implicarea întregii echipe, cu toată dragostea.

Vorbim despre un buget infim, vorbim despre încrederea, seriozitatea și implicarea unei întregi echipe pentru realizarea acestui film. Sunt lucruri absolut înduioșătoare în condiții teribil de grele pentru că decorul și peisajul și tot ce se întâmplă, natura era tulburătoare de la o zi la alta, de la o oră la alta, își schimba culorile, își schimba conținutul, aspectul.

Cădeau frunzele, fâșia a pădurea într-un fel sau altul. A fost o coeziune, implicarea tuturor. Copiii au venit cu toată dragostea iar Victor a știu să lucreze și cu copii, un lucru teribil de greu pentru că, și e normal să se întâmple așa, fie nu-i poți stăpâni pentru că sunt cu desăvârșire liberi în manifestare, în interpretare, în felul lor de-a fi; fie se poate întâmpla, există acest risc, să îi inhibi.

Unul dintre iezii din „Capra cu trei iezi”

Victor chiar mi-a spus că i-a fost mai groază să lucreze cu copii decât să vă regizeze pe dumneavoastră.

Există emoții, cum e și normal să fie. I-am fost și hai să nu spun profesor, dar i-am fost îndrumător într-o anumită etapă. Mi-a fost student Victor Canache și evident, relația și diferența de vârstă, diferența de între generații, sigur au generat emoții, rețineri. Cred eu că au fost depășite.

Lucrul la film, lucrul între actor, actriță și regizor, lucru nu a fost scutit de disensiuni, de conflicte, de înfruntări. Da, da, da, așa a și fost nici nu țin să ascund lucrul acesta. Însă încrederea până la urmă, încrederea în ceea ce Răzvan Victor Canache cerea, a condus până la urmă și a fost liantul pentru o colaborare fructuoasă.

Maia Morgenstern, despre filmările la „Capra cu trei iezi”

Ați făcut o echipă extraordinară cu domnul Marius Bodochi, Lupul sau cu „Cumătrul” cum e numit în film și voiam să vă întreb cum a mers dinamica dintre dumneavoastră și el pe platou de filmare și oarecum cum a influențat aceasta rezultatul final, filmul așa cum îl vedem?

Domnului Marius Bodochi îi spun „anti-depre” pentru că el este antidepresivul nostru.

Acolo unde vine domnul Marius Bodochi, acolo vine bucuria, vitalitatea, un vibe bun căci așa spunem astăzi, cheful de lucru, umor și depășirea cu bună dispoziție a greutăților. Și aveam ce să depășim: de la pante noroioase și greutatea drumului și dificultăți peste dificultăți, și frigul, și încăpățânările mele de moment, și blocajele mele, și și și și, toate erau depășite pentru că domnul Marius Bodochi venea cu energia lui bună și cu umor și cu autoironie, și cu drag de a face lucruri.

Anul trecut pe vremea asta era foarte complicat și cu evenimentele artistice, uităm și e foarte bine că uităm toate greutățile, toate interdicțiile, restricțiile, precauțiunile, toate însemnau bariere, blocaje pe care aveam să le depășim.

Știu că asta nu ține de dumneavoastră propriu-zis dar mi-au plăcut foarte mult imaginea și soundtrack-ul din Capra cu trei iezi și eram curios care a fost reacția dumneavoastră când ați văzut prima dată ce a ieșit post-producție și cum au pus toate aceste lucruri în valoare interpretarea dumneavoastră și filmul în ansamblul său?

Cum spuneam puțin mai devreme, l-am văzut în festival pentru prima și prima oară și a fost tulburător și Premiul Publicului și aprecierea publicului. Sigur că au fost o surpriză, nici nu îndrăzneam să sperăm la lucrul ăsta. Poate că e o prejudecată din partea mea pentru că succesul de care s-a bucurat, de care se bucură Capra cu trei iezi, filmul lui Victor Canache, e unul binemeritat.

Mai vedeam pe parcurs cât un fragment, câte o dublă, câte ce am făcut, urmărea și controla Victor Canache în permanență, deși îmi veneau toți dracii din când în când și într-un moment sau altul. Dar avea dreptate, astfel încât lumina, sunetul, am înțeles grija și rigoarea lui Victor Canache pentru fiecare cadru, pentru fiecare moment, pentru fiecare replică, pentru fiecare respirație.

L-am înțeles de ce trebuia să urc și să cobor dealurile de 7 ori de ne pierdeam opincile în noroaie. Sigur, astea sunt amănunte, anecdote pe care le povestim cu haz dar pe moment era teribil de greu. Însă a meritat, merită, tot efortul, toată chinuiala, da, a fost multă chinuială și sarmalele foarte bune.

Asta parcă n-a fost așa de greu, să le mănânc pe toate. Am o meteahnă, ca să ne lămurim, mănânc toată recuzita. Mi s-o trage din tinerețe, cine știe, când mergeam la filmare și se stropeau produsele, ce era de mâncare acolo, cu benzină, cu gaz până în momentul filmării, când se aduceau produse bune ca să nu le mâncăm, în anii ’80.

Eh, mie mi-a rămas meteahna asta și le mănânc pe toate tot timpul. Sunt spaima recuziterilor. Glumesc puțin, dar nu prea mult. Foarte bune sarmale și au meritat tot efortul.

Maia Morgenstern alături de Victor Canache pe platoul de filmare

Cel mai popular film românesc la TIFF

Nu doar că a câștigat Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc la TIFF, dar, din câte știu, a fost sold out cam peste tot unde a fost prezentat ulterior. Credeți oare că e cu atât mai surprinzător ca un un film cu o poveste cât se poate de în mediul rural să aibă un succes atât de mare la publicul urban?

Surprinzător sau nu, înseamnă că e o nevoie a publicului. Poate era setat publicul și nu știa. Cred că e filmul foarte bun și tensiunea foarte bună și energia foarte bună sau se adresează unei zone până acum neexplorate sau insuficient exploatate. Poate că deschide o nouă cale, e o fereastră deschisă, o ușă, un suflu proaspăt, habar n-am.

Dar da, așa e. A fost primit, recepționat, perceput cu mult entuziasm.

Am văzut că în ultimii ani industria muzicală românească s-a inspirat foarte mult din folclor și avem trupe foarte populare care fac un melanj între o muzică contemporană și cea tradițională. Voiam să vă întreb dacă credeți că cinematografia românească ar trebui poate să se aplece mai mult înspre această zonă sau dacă ar avea de câștigat redescoperind anumite povești sau mituri din folclorul sau ruralul românesc?

Eu cred că fiecare creator ar trebui să-și asculte impulsul, să-și urmeze un imbold interior. Cu asta știu sigur că a câștigat foarte mult filmul lui Victor și Victor Canache ca regizor, pentru că și-a urmat o dorință, o chemare interioară. A fost impresionat de povestea asta, a povestit-o în mod cinematografic cu cea mai mare onestitate.

Habar n-am cum e cu curentele astea, e de urmat așa, e de făcut așa sau nu? Până la urmă e o chestiune de dorință personală, de a-și spune și a crea fiecare așa cum simte, cum are nevoie să o facă.

Pe lângă Victor, am avut ocazia să vorbesc relativ recent și cu Bogdan George Apetri, regizorul filmului Miracol, un alt film românesc primit foarte bine, și i-am întrebat pe amândoi despre cum văd evoluția din ultimii ani a tranziției publicului dinspre cinematografe înspre platformele de streaming. Sunt și mai curios cum vedeți dumneavoastră, din perspectiva actorului, acest lucru?

După părerea mea, după experiența mea, după ceea ce am văzut și acum, mai ales, după perioada de pandemie, atunci când am participat și am participat și la Alba Iulia și cred că domnul Bodochi la Timișoara la proiecțiile filmului, cred că e o experiență împărtășită, e cu atât mai intensă.

Și vreau să spun cu asta că a participa, a privi într-o sală de cinema sau într-un spațiu în aer liber e o experiență împărtășită alături de ceilalți spectatori împreună. E o emoție care circulă și care cred că e important în viața noastră, cu percepția noastră, viața noastră socială, da, se numesc rețele sociale sau mai cum se numesc ele, însă atunci când ne aflăm om lângă om cred că circulă într-un anumit fel emoția.

Știu că sunt și se fac afaceri interesante cu a transmite și a privi fiecare pentru în sine dar cred că în continuare spun, subliniez, o emoție și o experiență împărtășită aduce multă satisfacție și multă bucurie o vreme.

Experiența filmului privit într-un cinematograf e eu sărbătoare.

Doamna Morgenstern alături de Luana Georgiță, producătoarea filmului, și regizorul Victor Canache

Despre planurile de viitor al Maiei Morgenstern

Mulțumesc foarte mult și o ultimă întrebare: Care sunt proiectele în care o vom vedea pe doamna Maia Morgenstern în perioada următoare?

Sunt frumoase, m-am întors din Bulgaria, am făcut un film alături de minunați, minunați oameni buni, colegi formidabili: doamna Rodica Negrea, doamna Diana Gheorghian, domnul Nelu Srghei, domnul Claudiu Istodor, doamna Rodica Lazăr, tinere actrițe sub îndrumarea domnului regizor Claudiu Mitcu.

La Rusalca, Bulgaria, a fost. Cred că o lună de zile am lucrat. Tocmai m-am întors, am încheiat filmările. Iarăși a fost o experiență nostalgică, plină de nostalgie. Nostalgie după toate regulile și legile și definițiile nostalgiei; dulceață, tristețe, durere, bucurie de sfârșit.

În toată luna septembrie am lucrat, am filmat, am învățat ceva, am trăit o experiență foarte frumosă. Și apoi sunt spectacole, și apoi sunt proiecte cinematografice despre care m-am obișnuit și în general obișnuiesc să vorbesc despre proiecte numai după ce ele se vor fi realizat. Vorbesc despre spectacole la Teatrul Național, vorbesc despre o premieră ce va avea loc, sperăm, cu toții, la Teatrul Național, Cei drepțiîn regia lui Mihai Mănuțiu.

Ne continuăm seria de spectacole, vorbesc despreCasa de la țară în regia domnului Claudiu Goga de la Teatru Național, am fost în turneu la Chișinău, spectacole frumoase și la Teatrul Evreiesc și proiecte cinematografice mai mici, mai mari.

HotNews.ro este partener media al filmului „Capra cu trei iezi”.