Sari direct la conținut

Soluțiile Popularilor Europeni pentru atenuarea efectelor crizei energetice

HotNews.ro
Soluțiile Popularilor Europeni pentru atenuarea efectelor crizei energetice, Foto: Grupul PPE
Soluțiile Popularilor Europeni pentru atenuarea efectelor crizei energetice, Foto: Grupul PPE

​Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei aduce enorm de multă suferință poporului ucrainean și este un atac direct asupra valorilor europene. Impactul războiului depășește însă granițele conflictului și afectează viața fiecărui cetățean european prin creșteri de prețuri ale energiei fără precedent, ceea ce antrenează scumpiri în lanț. Companiile își regândesc strategiile din cauza creșterii dramatice a costurilor de producție. Adevărul unanim acceptat este că va urma o iarnă deloc ușoară. În aceste condiții, Grupul Popularilor Europeni (PPE) din Parlamentul European, cel mai mare și mai vechi grup politic din legislativul de la Bruxelles, a venit cu o serie de propuneri pentru a face față provocărilor imediate.

Acțiuni țintite pentru a contracara creșterile de prețuri

Guvernele UE trebuie să găsească soluții pentru a îi ajuta pe cei în nevoie fără a alimenta inflația. Propunerile concrete ale Grupului PPE către Comisia Europeană (CE):

  • Toate statele membre ar trebui să primească spațiu de manevră pentru a introduce excepții temporare și reduceri de accize și taxe pe energie.
  • Statele membre ar trebui să analizeze serios reducerea TVA la zero în cazul alimentelor de bază simultan cu aplicarea unor mecanisme de supraveghere a pieței astfel încât reducerea să se regăsească în buzunarul consumatorului.
  • PPE atrage atenția că orice măsură de intervenție asupra pieței, cum ar fi plafonarea prețurilor la energie, trebuie să fie atent monitorizată pentru a nu descuraja economisirea și investițiile în infrastructură și energie regenerabilă.

Regândirea aprovizionării cu energie la nivel european

Viitorul Europei stă în energie din surse sigure și sustenabile. Reforma pieței interne a energiei trebuie să evite dependența de o anumită sursă iar infrastructura strategică de aprovizionare să fie în mâini europene. Energia trebuie să fie accesibilă fără să ignore obiectivul de neutralitate climatică până în 2050. Pe termen mediu asta înseamnă extinderea masivă a energiei regenerabile. România are, de exemplu, un buget de 16 miliarde de euro pe care îl poate accesa până în 2030 pentru a își dezvolta sistemul energetic cu obiectivul decarbonizării. Pe termen scurt, însă, este nevoie de investiții majore în infrastructura energetică.

  • Investițiile în energie regenerabilă, eficiență energetică și infrastructură, în special proiecte trans-frontaliere, trebuie accelerate.
  • CE ar trebui să prezinte o propunere legislativă care să grăbească proiectele urgente de interconectare la nivelul UE astfel încât sursele alternative de energie să poată fi rapid accesate.
  • PPE insistă pentru crearea unei piețe interne a energiei complet integrată prin inter- conectoare și platforme mai bune de tranzacționare a energiei.
  • PPE susține achizițiile în comun de energie la nivelul UE pentru ca statele membre să nu producă o creștere a prețurilor prin concurența directă dintre ele.
  • Statele membre trebuie să eforturi pentru a crește producția internă de energie, chiar energie nucleară sau obținută din combustibili fosili, cu condiția să fie temporar.

Să protejăm sectorul privat!

Prețurile mari la energie, blocajele din lanțurile de aprovizionare, tranziția către o neutralitatea climatică afectează puternic mediul de afaceri și locurile de muncă. În aceste condiții, UE trebuie să demonstreze că este adaptabilă și că nu pune și mai multă presiune pe antreprenori.

  • PPE solicită CE o suspendare temporară a noi reglementări care ar putea adăuga și mai multă presiune birocratică și financiară pe întreprinderile europene.
  • PPE cere statelor membre să folosească veniturile suplimentare obținute ca urmare a creșterii prețurilor din energie pentru a ajuta țintit grupurile vulnerabile și IMM- urile.
  • PPE consideră obligatorie debirocratizarea procedurii de instalare a mijloacelor de producere a energiei regenerabile la nivelul gospodăriilor individuale și IMM-urilor. Panourile solare și pompele de căldură sunt o foarte bună soluție pentru acestea iar accesul la finanțările europene trebuie debirocratizat astfel încât să devină mult mai rapid decât în prezent.

*Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European având 177 de membri din toate statele UE

Articol susținut de PPE

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro