Sari direct la conținut

INTERVIU Cât de sever va fi noul sezon gripal? „Ne așteptăm la un sezon de gripă în toată puterea cuvântului, care poate pune probleme mai mari decât înaintea pandemiei”

HotNews.ro
Gripă, Foto: Tero Vesalainen / Dreamstime.com
Gripă, Foto: Tero Vesalainen / Dreamstime.com

Sezonul rece care ne așteaptă înseamnă o întoarcere la normalitate, în condițiile în care pandemia de COVID-19 se apropie de final, iar această normalitate poate însemna și „un sezon de gripă în toată puterea cuvântului”, declară, într-un interviu acordat HotNews.ro, Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase și directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București.

„Mă aștept să fie un sezon de gripă cu probleme, poate mai mari decât înainte de pandemie”, afirmă Adrian Marinescu.

Sistemul imunitar este mai puțin echilibrat după pandemie, iar vaccinarea a fost la un procent scăzut în ultimii 2 ani

Institutul Matei Balș, unde lucrează medicul Adrian Marinescu, este locul în care ajung în fiecare an cele mai grave cazuri de gripă din România. Dr. Adrian Marinescu amintește că gripa a pus probleme în țara noastră, și nu numai, aproape în fiecare an, dacă ne uităm la perioada dinaintea pandemiei, iar termenul de comparație nu ar trebui să fie ultimii 3 ani, ci sezoanele de gripă de dinaintea pandemiei: „Vă amintesc că în anii dinaintea pandemiei am avut epidemie de gripă. Și a fost și mai rău de atât, cu 10 ani înainte, când a fost declarată pandemie de gripă.”

Comparativ cu anii dinaintea pandemiei, sistemul imunitar este acum mai puțin echilibrat, iar vaccinarea împotriva gripei a fost, în perioada pandemiei, la un procent foarte scăzut. Din aceste motive, Adrian Marinescu spune că „toți acești factori pot duce la un sezon gripal normal și cu ceva agresivitate suplimentară”: ”În primul rând, acest sezon înseamnă întoarcerea la normalitate. În condițiile în care pandemia se apropie de final, trebuie să ne uităm la ceea ce se întâmpla înainte de pandemie. Ne aducem aminte că aceste sezoane de gripă ne-au pus de fiecare dată probleme. Cu atât mai mult cu cât sistemul imunitar este mai puțin echilibrat după pandemie – prin faptul că 80% dintre români au trecut cel puțin o dată prin infecția cu SARS-CoV2, că vaccinarea împotriva gripei din acești ani a fost la un procent foarte scăzut. Toți acești factori pot duce la un sezon gripal normal și cu ceva agresivitate suplimentară”, afirmă directorul medical al Institutului Matei Balș.

Dr. Adrian Marinescu subliniază că nu putem ști exact dinainte cum va fi, însă „trebuie să ne pregătim. Nu putem face decât o prognoză pe datele pe care le avem. Nu știm sigur că vom avea multe cazuri grave, trebuie doar să fim prudenți.”

L-am întrebat pe Adrian Marinescu dacă sezonul intens de gripă din emisfera sudică din acest an poate fi considerat un indicator: „Poate fi categoric un indicator. Este logic, în condițiile în care interacțiunea în raport cu virusurile gripale a fost redusă în anii pandemiei, să fim prudenți.”

”Ne așteptăm să fie un sezon de gripă în toată puterea cuvântului”, este concluzia directorului medical al Institutului Matei Balș.

Cum ne ferim de gripă?

Cum ne ferim de gripă? Pe primul loc este prevenția prin vaccinarea antigripală, „fără discuție”, subliniază medicul Adrian Marinescu. Mai ales că vaccinul este disponibil în acest moment atât în cabinetele medicilor de familie (pentru categoriile considerate vulnerabile, cărora li se administrează gratuit) cât și în farmacii, pentru persoanele care nu beneficiază de gratuitate și trebuie să și-l cumpere.

În al doilea rând, putem respecta măsurile pe care „le-am auzit zilnic în pandemie”, amintește Adrian Marinescu – regulile de igienă, evitarea contactului cu o persoană care are simptomatologie, situația în care încercăm să interacționăm mai puțin în spațiile aglomerate și neaerisite.

„Sunt lucruri pe care le cunoaștem, trebuie doar să luăm în calcul faptul că trebuie să le respectăm și pentru sezonul de gripă, fără să fie vorba despre acele restricții care erau în pandemie. Lucrurile trebuie să fie echilibrate”, spune medicul.

Cu mască sau fără mască?

Purtarea măștii nu mai este obligatorie în România de mai bine de jumătate de an, de când numărul de cazuri de COVID-19 s-a menținut scăzut.

Și totuși, purtarea voluntară a măștii în timpul sezonului de boli respiratorii, în special în locurile aglomerate, cum ar fi mijloacele de transport în comun, mai ales la ore de vârf, este o soluție? Categoric da, este răspunsul lui Adrian Marinescu.

„Și nu este vorba despre obligativitate. Nu ar trebui să fie ceva obligatoriu ca să îți protejezi sănătatea, mai ales în cazul oamenilor care se știu cu alte probleme de sănătate, care sunt în vârstă, persoanele supraponderale cu atât mai mult”, explică medicul.

„Iar dacă vorbim despre circulația virusurilor cu transmitere respiratorie, nu vorbim doar despre gripă. Va fi un sezon rece care va însemna aceste lucruri, inclusiv partea de final de pandemie. Vom avea, în același timp, și gripă, și COVID, și alte infecții virale”, subliniază directorul medical al Institutului Matei Balș.

Când poți trata gripa acasă și când trebuie să mergi la spital

La Institutul Matei Balș, unde lucrează medicul Adrian Marinescu, ajung toate cazurile grave legate de bolile infecțioase, inclusiv de gripă.

Când te poți trata însă acasă, cu ajutorul medicului de familie, și când ar trebui să te alarmezi și să te adresezi unui spital?

Complicațiile care pot să apară în cazul gripei sunt într-o paletă largă, explică Adrian Marinescu: „Seamănă, într-o măsură, cu infecțiile cu SARS-CoV2 – de la prindere pulmonară, cu afectare severă care duce la insuficiență respiratorie acută, la modificări care nu înseamnă doar sfera pulmonară. Sunt destul de apropiate, chiar dacă în cazul gripei nu există un impact la fel de important ca în cazul COVID-19.”

Legat de momentul în care omul trebuie să ajungă la spital, iarăși se potrivește cu ceea ce se întâmpla în pandemie, spune Adrian Marinescu: „În primul rând, contează ce fel de persoană se infectează. Dacă este o persoană care, din start, are boli cronice importante, este în vârstă, ar trebui să ajungă mai repede la spital, atunci când vorbim despre o simptomatologie certă. De ce? Pentru că în cazul acelei persoane mă interesează, ca medic, să previn acele complicații. Evident, și eu recomand acest lucru, este bine să fie un filtru și la nivelul medicului de familie.”

Potrivit medicului, „ne întoarcem la pulsoximetru, care va fi de folosit și acum, ne întoarcem la situația în care știm că și în gripă starea generală se poate modifica brusc. Acești oameni trebuie să ajungă la spital.”

Cel mai probabil însă, persoanele care nu au boli asociate, oamenii tineri care au o simptomatologie ce se poate rezolva ușor nu vor ajunge la spital ci se vor putea trata acasă, cu ajutorul medicului de familie.

Nu în ultimul rând, subliniază Adrian Marinescu, există tratament eficient antiviral în gripă, „pe care îl putem administra și care are efect rapid, de pe o zi pe alta.”

„Cetățenii trebuie să fie doar prudenți. Cei care trebuie să se streseze sunt autoritățile și lumea medicală”

Adrian Marinescu este de părere că pandemia „ne-a demonstrat că avem nevoie de echilibru”.

”Cei care trebuie să se streseze și să își pună probleme reale sunt autoritățile și lumea medicală. Cetățeanul trebuie să fie echilibrat și să fie doar prudent – mă refer atât la pandemie, cât și la gripă. Nu trebuie să intre în panică. Cei care trebuie să își pună probleme sunt reprezentanții autorităților. Cetățeanul trebuie doar să fie prudent și să rămână într-un echilibru cu ajutorul autorităților sanitare”, este concluzia medicului.

Foto: Dreamstime.com.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro