Sari direct la conținut

Peter Magyar, fost apropiat al lui Viktor Orban, vrea acum să răstoarne guvernul: „Orice avalanșă începe cu un fulg de zăpadă”

HotNews.ro
Peter Magyar, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Peter Magyar, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Timp de ani de zile, „a lucrat în umbră” pentru guvernul lui Viktor Orban. Dar, „îngrozit” de corupție și de amploarea propagandei, Peter Magyar a întors spatele și visează acum să răstoarne „sistemul”, scrie AFP.

Acest avocat în vârstă de 43 de ani, care arată întotdeauna impecabil, a ieșit în lumina reflectoarelor peste noapte.

Într-o seară din februarie, el și-a lăsat resentimentele să explodeze pe rețelele de socializare, la câteva ore după demisia forțată a fostei sale soții Judit Varga, fost ministru al Justiției și deputat care spera atunci să fie cap de listă pentru alegerile europene.

„Este un proces care s-a maturizat lent de-a lungul anilor”, a explicat el într-un interviu acordat AFP în această săptămână.

„Îmi exprimam criticile interne” în speranța „naivă” de a îmbunătăți un sistem imperfect, spune Peter Magyar, îmbrăcat într-o cămașă albă și cravată neagră, în timp ce stătea într-o cafenea din Budapesta. „Pe măsură ce timpul trecea, situația a devenit evidentă în toată grozăvia ei”.

Așa că atunci când a văzut cum premierul Orban a renunțat la doi dintre cei mai loiali susținători ai săi, Varga și președintele Katalin Novak, în încercarea de a mușamaliza un scandal de grațiere într-un caz de pedofilie, susține că „s-a trezit la realitatea crudă”.

Cu fosta sa soție scoasă din politică, înaltul funcționar public, care a fost mult timp diplomat la Bruxelles, și-a lăsat ultimele posturi în companii publice și a lansat o ofensivă politică virulentă.

De atunci, nimic nu l-a mai oprit.

O nouă sintagmă: „Firma de putere”

Primul său interviu pe canalul independent Partizan a fost vizionat de 2,4 milioane de ori, iar zeci de mii de maghiari au ieșit în stradă la mijlocul lunii martie la apelul său.

Puțin comunicativ cu privire la încălcările democrației denunțate de Bruxelles, disidentul își concentrează criticile asupra „oligarhiei” care „ruinează” țara central-europeană, ultima membră a UE în clasamentul corupției realizat de Transparency International.

El a inventat o sintagmă: „firma puterii”. Aceasta „controlează totul”, vânturând „sloganuri ca niște mantre” și „în culise, transferând bogăția națională în mâini private”.

De la revenirea la putere a lui Viktor Orban în 2010, cercul de apropiați ai premierului s-a îmbogățit spectaculos, iar Bruxellesul a înghețat miliarde de euro în fața suspiciunilor de deturnare de fonduri europene.

Peter Magyar își duce și el lupta în instanță, după ce a fost audiat ca martor, cu înregistrări audio în sprijin, implicând un ministru într-un caz de corupție.

După audierea sa, partidul guvernamental Fidesz a condamnat „divagațiile unui om rănit și însetat de răzbunare”.

Analiștii politici nu îi dau șanse

Faptul că a fost convocat la procuratură pentru declarațiile sale este un semn că îl deranjează pe Orban, iar ziarele apropiate guvernului sunt în plină campanie de „defăimare”, susține AFP.

El a fost acuzat de violență domestică, iar mama sa însăși a fost ținta unor „atacuri josnice din partea diferiților propagandiști”, spune el, care crede că cei de la putere sunt gata să facă orice pentru a opri o criză politică fără precedent.

Deși se consideră liderul unei mișcări „centriste”, capabilă să „răstoarne un sistem” căruia îi cunoaște toate trucurile, experții sunt sceptici.

Daniel Rona, directorul centrului de cercetare 21 din Ungaria, comentează că „a atins nervii multor alegători care sunt frustrați și obosiți” de cei 14 ani de guvernare ai lui Orban și caută un „mesia”, în timp ce sondajele îi dau aproape 10% din intențiile de vot.

Dar, în cele din urmă, el riscă „să fragmenteze și mai mult opoziția”, fără a reuși să „atragă susținătorii Fidesz, a căror disciplină și loialitate sunt importante”.

Sunt previziuni pe care acest nou opozant, care are de asemenea o anumită apropiere ideologică de Viktor Orban, este hotărât să le infirme.

La fel ca liderul naționalist, deși pro-occidental, el respinge „ingerințele Bruxelles-ului”, la fel cum nu vrea „să trimită arme în Ucraina” și apără menținerea relațiilor cu Moscova.

Prin această poziționare, el speră să-i atragă pe cei dezamăgiți, în special „în rândul tinerilor”.

Și, deși recunoaște că și-a pierdut somnul în fața „tsunami-ului de ură” pe care îl suportă, preferă să își amintească de „primirea pozitivă” pe care a primit-o în țară, „în timp ce, chiar și în urmă cu 40 de zile, nimeni nu știa cine este Peter Magyar”.

„Orice avalanșă începe cu un fulg de zăpadă”, zâmbește el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro