Sari direct la conținut

Aleksandar Vucic: Serbia nu va recunoaşte rezultatele referendumurilor organizate de Rusia în Ucraina

HotNews.ro
Aleksandar Vucic, Foto: Andrej Tarfila / Shutterstock Editorial / Profimedia
Aleksandar Vucic, Foto: Andrej Tarfila / Shutterstock Editorial / Profimedia

Serbia nu va recunoaşte rezultatele referendumurilor organizate în patru regiuni din Ucraina ocupate parţial de forţele ruse, a declarat miercuri preşedintele Aleksandar Vucic, în ciuda legăturilor strânse dintre Belgrad şi Moscova, scriu Reuters și Agerpres.

Autorităţile susţinute de Rusia din cele patru regiuni spun că se aşteaptă la majorităţi largi în favoarea anexării la Rusia pe baza voturilor la referendumuri, pe care Kievul şi Occidentul le-au denunţat ca fiind scrutine ilegale desfăşurate sub ameninţarea armelor.

Se aşteaptă ca preşedintele rus Vladimir Putin să proclame anexarea celor patru provincii – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – într-un discurs pe care îl va susţine vineri.

Serbia nu va recunoaşte referendumurile, „întrucât aderă la dreptul internaţional, Carta Naţiunilor Unite şi rezoluţiile ONU”, a declarat Vucic presei.

Serbia, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.

Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă sudică populată în principal de etnici albanezi. Moscova a vândut de asemenea arme Serbiei în trecut.

Vucic: „Este în interesul nostru să protejăm integritatea teritorială a altor ţări recunoscute internaţional”

Însă Serbia a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina la ONU şi afirmă că respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei.

„Ne protejăm propria integritatea teritorială şi este în interesul nostru să protejăm integritatea teritorială a altor ţări recunoscute internaţional”, a afirmat Vucic.

Ucraina se numără printre ţările care refuză să recunoască independenţa Kosovo faţă de Serbia.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro