Casa Albă către China: Lumea trebuie să respingă acţiunea Rusiei în Ucraina
Casa Albă a cerut joi Chinei să nu sprijine Moscova în războiul ei împotriva Kievului, considerând că întreaga lume ar trebui aliniată împotriva agresiunii Moscovei în Ucraina şi nu să rămână pe margine, relatează Reuters și Agerpres.
„Nu credem că cineva ar trebui să rămână pe margine”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, într-un interviu la CNN, în timp ce preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin la un summit în Uzbekistan. „Întreaga lume ar trebui să fie aliniată împotriva a ceea ce face Putin”, a adăugat el.
„Nu este momentul pentru afaceri ca de obicei cu Putin”, a adăugat Kirby.
Xi şi Putin s-au întâlnit în marja summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, prima întâlnire tete-a-tete de când trupele ruse au invadat Ucraina în februarie.
Kirby a spus că rămâne de văzut cât de mult va sprijini China războiul Rusiei, notând că Beijingul nu a acţionat pentru a-l susţine material pe Putin sau să încalce sancţiunile împotriva Moscovei.
Separat, Kirby a declarat pentru MSNBC că Statele Unite se pregătesc să trimită Ucrainei un alt pachet de asistenţă de securitate, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare, inclusiv când va sosi tranşa.
Anunţul este aşteptat să vină „foarte, foarte curând”, a adăugat el la CNN.
___