Sari direct la conținut

Un oligarh rus a dat în judecată Franța pentru a putea folosi iahturile sale sechestrate din cauza sancțiunilor UE: „E un bun de uz personal”

HotNews.ro
Portul de yahturi din Cannes, Foto: DreamsTime
Portul de yahturi din Cannes, Foto: DreamsTime

Un miliardar rus a dat în judecată autoritățile franceze pentru a obține înapoi accesul la două dintre iahturile sale, argumentând că funcționarii vamali nu aveau dreptul să le imobilizeze, în ciuda faptului că acesta se află pe o listă de sancțiuni a UE, a declarat joi avocatul său, potrivit Reuters.

Alexey Kuzmichev, unul dintre principalii acționari ai băncii rusești Alfa-Bank, care a fost sancționat de UE în luna martie pentru legăturile sale cu președintele Vladimir Putin, a făcut contestație împotriva sechestrului pus pe navele sale „La Petite Ourse” și „La Petite Ourse II”, reținute în orașele Antibes și, respectiv, Cannes de pe Coasta de Azur.

„Dacă deții un bun pentru uz personal, cum ar fi un iaht, ai dreptul să te folosești de el, chiar dacă este indisponibilizat”, a declarat miercuri pentru Reuters Philippe Blanchetier, avocatul lui Kuzmichev, care a depus miercuri acțiunea în fața unui tribunal din Paris.

Kuzmichev deține, de asemenea, mașini și proprietăți în Franța pe care, de asemenea, nu le poate vinde sau închiria din cauza sancțiunilor, dar are în continuare dreptul de a le folosi, a spus avocatul, adăugând: „Nu știu de ce ar trebui să se facă o diferență atunci când este vorba de un iaht”.

De asemenea, el a susținut că au existat vicii de procedură legate de sechestre.

Verdictul privind cererea lui Kuzmichev de a-și recăpăta dreptul de utilizare a iahtului său este așteptat pe 5 octombrie, a declarat avocatul său.

Kuzmichev, care are o avere de aproape 7 miliarde de dolari, potrivit Forbes, a cofondat grupul internațional de investiții LetterOne, care deține mai multe grupuri de telecomunicații, dar a părăsit consiliul de administrație al firmei în martie.

(foto articol © Amoklv | Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro